WikiLeaks: Autorităţile saudite, iritate la prima vizită a lui Nicolas Sarkozy la Riyad

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a provocat iritarea autorităţilor saudite în 2008, la prima sa vizită la Riyad, evitând să guste specialităţile locale şi promovând agresiv companiile franceze, conform unei note diplomatice publicate miercuri de WikiLeaks.

53 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks: Autorităţile saudite, iritate la prima vizită a lui Nicolas Sarkozy la Riyad

WikiLeaks: Autorităţile saudite, iritate la prima vizită a lui Nicolas Sarkozy la Riyad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oficiali saudiţi au declarat unor diplomaţi americani, după vizita din ianuarie 2008, că au fost ofensaţi chiar dinaintea sosirii preşedintelui francez, din cauza intenţiei acestuia de a veni însoţit de Carla Bruni, cu care era logodit, ceea ce a şocat "cultura conservatoare" saudită.

După ce a acceptat în cele din urmă să meargă la Riyad fără Carla Bruni, Sarkozy a fost "mai puţin decât amabil", refuzând să mănânce specialităţile culinare locale şi părând plictisit în timpul unui dans tradiţional, organizat la sosirea sa în capitala saudită.

Autorităţile saudite au fost iritate şi de faptul că preşedintele francez a insistat asupra aspectelor comerciale, prezentând o listă cu 14 contracte pe care intenţionau să le încheie firme franceze, cu preţuri şi rabaturi pe care era dispus să le negocieze, conform documentului publicat miercuri de Guardian.

Ofensele au fost "minore în substanţă, dar foarte semnificative" pentru autorităţile saudite, care au apreciat că "preşedintele Sarkozy nu a reuşit să-l înlocuiască pe preşedintele (Jacques) Chirac în ochii saudiţilor".

Cea de-a doua vizită a lui Sarkozy, la Jeddah, în noiembrie 2008 nu i-a impresionat mai mult pe saudiţi, care sperau că acesta va aloca mai mult timp pentru a-l cunoaşte pe regele Abdallah. La a treia vizită, în noiembrie 2009, preşedintele francez a petrecut noaptea la un ranch al regelui, în apropiere de Riyad.

O vizită a suveranului saudit în Franţa, programată pentru 2010, a fost amânată de două ori, din cauza stării de sănătate a acestuia.

Sarkozy a criticat marţi dezvăluirile făcute de WikiLeaks, apreciind că acestea demonstrează "ultimul grad de iresponsabilitate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici