WikiLeaks: Peste 70 de arme româneşti, predate de grupările paramilitare columbiene în 2004-2006

Grupările paramilitare din Columbia au predat în perioada 2004-2006 peste 9.000 de arme, în cadrul procesului de demobilizare, dintre care 75 de mitraliere erau de fabricaţie românească, se arată într-o telegramă americană trimisă la 20 iunie 2006 de ambasada SUA la Bogota şi publicată de WikiLeaks.

57 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks: Peste 70 de arme româneşti, predate de grupările paramilitare columbiene în 2004-2006

WikiLeaks: Peste 70 de arme româneşti, predate de grupările paramilitare columbiene în 2004-2006 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit telegramei americane, analiştii din cadrul Grupul Interinstituţional de analiză antiteroristă (GIAT), care se ocupă de primirea armelor predate de grupările paramilitare columbiene, estimează că peste 4.000 de arme nu au fost predate. Ei explică această estimare pe baza urmăririi transporturilor de arme care au intrat ilegal în ţară. De exemplu, în 2003, o companie bulgară(ARSENAL SA) a vândut organizaţiei AUC (Forţele Unite de Autoapărare din Columbia, de extremă-dreapta) 7.640 de arme AK-47. Dintre acestea, AUC a predat doar 2.333, afirmă telegrama americană.

Analiştii GIAT au explicat că în perioada noiembrie 2004 - aprilie 2006, grupările paramilitare au predat peste 9.521 de puşti şi 195 de mitraliere. Dintre acestea, 1.877 erau fabricate în Statele Unite şi aduse în Columbia de reţele de traficanţi de arme. Majoritatea armelor erau însă fabricate în fosta URSS (3.547), Bulgaria (2.333), Coreea de Nord (1.764) şi Polonia (47). Mitralierele erau fabricate în România (75), Rusia (60), Germania (37), Columbia (20) şi Venezuela (trei).

Majoritatea armelor provin din Nicaragua, El Salvador şi Honduras, acestea fiind achiziţionate ilegal în timpul conflictelor interne din America Centrală din anii '80 şi, ulterior, au fost trimise ilegal în Columbia pe cale aeriană sau maritimă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici