SUA ar putea înăspri Programul Visa Waiver din cauza riscurilor teroriste din Europa

Îngrijorarea SUA faţă de posibilitatea ca extremişti ai grupării Stat Islamic să călătorească cu paşapoarte emise de state membre ale Uniunii Europene ar putea conduce la noi restricţii pentru Programul Visa Waiver, care permite intrarea pe teritoriul american fără viză.

267 afișări
Imaginea articolului SUA ar putea înăspri Programul Visa Waiver din cauza riscurilor teroriste din Europa

SUA ar putea înăspri Programul Visa Waiver din cauza riscurilor teroriste din Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Îngrijorările oficialilor americani intervin după o serie de incidente teroriste în Belgia, Danemarca şi Franţa şi pe fondul estimărilor conform cărora aproximativ 5.000 de cetăţeni europeni au plecat să se alăture grupării Stat Islamic în Irak şi Siria, relatează EUObserver.

Senatoarea democrată Dianne Feinstein s-a exprimat pe această temă în urma atentatelor teroriste de la Paris din ianuarie, declarând pentru CNN că regimul de călătorie fără viză este "călcâiul lui Ahile pentru America". Ea pregăteşte în prezent un proiect de lege pentru a revizui regimul fără vize. Potrivit unei surse din Congresul SUA, noua lege are ca scop să consolideze prevederile de securitate şi va fi prezentată în curând.

Programul Visa Waiver a fost lansat în 1986 şi include în prezent 38 de ţări, dintre care 23 de state membre ale Uniunii Europene. Singurele membre UE care nu fac parte din Visa Waiver sunt România, Bulgaria, Croaţia, Ciprul şi Polonia. Cetăţenii eligibili din aceste state trebuie doar să completeze chestionare online despre călătoria pe care vor să o facă în SUA.

Departamentul american de Securitate Internă (DHS) împărtăşeşte preocupările lui Dianne Feinstein. "Există preocupări că sunt multe ţări în Programul Visa Waiver, iar dacă luptători europeni se întorc (din Irak sau Siria), ar putea călători aici fără viză", a declarat un oficial american.

DHS a fost surprins cât de uşor a putut soţia unuia dintre atacatorii de la Paris să exploateze libertatea de călătorie din interiorul UE pentru a fugi din Franţa, via Spania, în Siria. DHS notează de asemenea că cea mai mare concentraţie de luptători străini este în Vilvoorde, o suburbie a oraşului Bruxelles.

Departamentul vrea ca Europa să înăsprească măsurile de securitate impunând registrul cu datele pasagerilor (PNR, Passenger Name Records) şi să consolideze verificările în spaţiul Schengen. PNR obligă companiile aeriene să ofere datele pasagerilor, precum numărul de telefon sau detaliile cardului bancar, pentru a ajuta serviciile de securitate să verifice dacă aceştia au legături cu suspecţi de terorism.

DHS vrea de asemenea ca serviciile de informaţii ale statelor UE să împărtăşească mai multe informaţii între ele şi cu forţele de poliţie şi agenţiile poliţiei de frontieră.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici