Sorana Cîrstea, eliminată dramatic de Cori Gauff, în turul secund de la Australian Open

Sorana Cîrstea (74 WTA) a fost eliminată dramatic de americanca de 15 ani Cori Gauff (67 WTA), miercuri dimineaţă, în turul secund de la Australian Open. România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu, Simona Halep.

1114 afișări
Imaginea articolului Sorana Cîrstea, eliminată dramatic de Cori Gauff, în turul secund de la Australian Open

Sorana Cîrstea, eliminată dramatic de Cori Gauff, în turul secund de la Australian Open

Gauff s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 7-5, la capătul unei partide care a durat două ore şi şase minute. Cîrstea a fost mai bună în ceea ce priveşte greşelile neforţate (31, faţă de 39 ale adversarei), dublele greşeli (trei, spre deosebire de nouă) sau procentajul punctelor câştigate la fileu (70%, faţă de 61%), însă Gauff a compensat la punctele obţinute pe propriul serviciu, dar şi la loviturile direct câştigătoare.

În setul decisiv, Gauff a reuşit break-ul devreme, însă Cîrstea a egalat la cinci. Românca nu a putut menţine ritmul bun, astfel că americanca s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, acolo unde va întâlni a treia favorită a întrecerii, japoneza Naomi Osaka.

România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu de la Australian Open. Simona Halep (3 WTA) o va întâlni pe britanica Harriet Dart (173 WTA), joi dimineaţă, în turul secund al competiţiei de la Melbourne.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici