- Home
- Comunicate
- BUCURESTI, (15.01.2020, 15:03)
Lansarea romanului „Şi se auzeau greierii” de Corina Sabău
Lansarea romanului „Şi se auzeau greierii” de Corina Sabău – povestea emoţionantă a unei relaţii eşuate şi a unui avort clandestin în comunism
Marţi, 21 ianuarie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cişmigiu, vom discuta despre romanul Şi se auzeau greierii de Corina Sabău, publicat recent în colecţia 821.135.1 – Scriitori români contemporani, la Editura Humanitas, o investigaţie psihologică a feminităţii şi a vieţii de cuplu, pe un fundal al României comuniste care a produs trauma generaţiei decreţeilor. Corina Sabău găseşte calea narativă potrivită pentru a îşi ajuta cititorii să vadă şi să simtă articulaţiile unei lumi, presiunile sociale şi un traseu personal credibil care puteau conduce la soluţia nefericită la care multe femei au fost obligate să apeleze. Vor vorbi, alături de autoare, criticul literar Cosmin Ciotloş şi Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecţiei 821.135.1 – Scriitori români contemporani. Actriţa Eliza Păuna va citi câteva fragmente din roman.
Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=13991
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil | completa