Coronavirus împinge către dictatură, şi nu doar în China

Aţi observat pe reţelele de socializare avalanşa de articole sau „mărturii” spre gloria Chinei, cum ar fi ca „acest regim politic este grozav, a reuşit să frâneze o epidemie cumplită”?

Fara o îndoială că ati observat că nu ar exista bolnavi oficial în Coreea de Nord şi nici în Cuba, că în Rusia ar fi foarte puţini şi că probabil in Iran sunt mult mai mulţi decat se comunica oficial.

DE LA DICTATURA LA VIRUS

Dar această nouă propagandă chineză are grijă să nu-şi amintească de unde şi cum a început epidemia. Şi ca dacă a crescut, aceasta se datorează încercărilor de eliminare a informaţiilor atunci când medicii din Wuhan care avertizează autorităţile chineze au fost acuzaţi că au răspândit ştiri false, precum medicul Li Wenliang, cel care a lansat alerta in Wuhan, medic care a murit din cauza bolii în februarie.

Autorităţile chineze au informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) doar pe 31 decembrie, când primii pacienţi au fost spitalizaţi în data de 16 a aceleiaşi luni, potrivit ContrePoints.

Pe 29 ianuarie, China continua să facă presiuni OMS să nu declare „o urgenţă internaţională”. Pe scurt, dacă dictatura a făcut posibilă iesirea din criza tot ea este şi cauza principală. Regasim aici procesul care a condus ţările comuniste inclusiv China la dezastre de mediu prin înăbuşirea protestelor locale.

Dar dictaturile se înmulţesc! Şi acest lucru datează cu mult înainte de coronavirus.

Preşedintele Xi în China şi Vladimir Putin în Rusia au reuşit să rămână la putere aproape la nesfârşit.

Preşedintele Assad din Siria redobândeşte controlul teritoriului său, dar nu şi asupra populaţiei sale, care nu doreşte să se întoarcă şi preferă sa fuga spre Europa.

În Algeria, clanul Bouteflika se ascunde in spatele armatei.

În Turcia, preşedintele Erdogan este din ce în ce mai autoritar şi islamist.

Şi dacă ne întoarcem mai departe în timp vedem că dictaturile sunt greu de indepartat.

MODELUL CHINEZ IL INLOCUIESTE PE CEL SOVIETIC

În secolul XX, dictaturile au fost adesea inspirate de modelul comunist în stil sovietic sau de imitaţia sa fascistă. Dar primul a eşuat şi al doilea a fost strivit.

Pe de altă parte, succesul modelului chinez îl face atractiv.

Guvernele din multe ţări sunt tentate de acest model, în special în Africa. Va ucide democraţia în ţara lor, dar asta nu îi nemulţumeşte cu adevărat.

China îi încurajează în această dezvoltare, aşa cum putem vedea, de exemplu, în Africa.

Iar actuala pandemie ne împinge către autoritarism chiar către dictatură.

DE LA VIRUS LA DICTATURA

Într-adevăr guvernele şi adesea cei guvernati spun ceva de genul: „Dacă am fi într-o dictatură, am putea să izolam mai bine, să controlăm, să suprimăm drepturile salariatilor pentru a facilita producţia şi distribuţia etc. “. Pe scurt frica duce la acceptarea faptului că statul dobândeşte prerogative tot mai dure. În Franţa şi în alte părţi, şi în special în China.

Astfel, epidemia permite Partidului Comunist Chinez să-şi controleze şi mai mult populaţia în timp ce preşedintele Xi se prezintă ca salvator.

El a declarat pentru 170.000 de oficiali de partid şi militari că ţara „a arătat încă o dată beneficiile conducerii Partidului Comunist Chinez şi a sistemului socialist cu caracteristici chineze. "

Dar pentru a afirma acest lucru este necesar să reducem la tacere vocile divergente.

CONTROLUL INFORMAŢIEI

În Wuhan doi jurnalişti care au filmat conditiile din carantina au dispărut (Express.fr, 13/02/2020).

Apoi a urmat expluzarea jurnaliştilor străini, inclusiv cei din New York Times, Washington Post şi ziarul Wall Street, prezenţa poliţiei şi a soldaţilor în sediile ziarului.

Şi un mic război pe internet între cuvintele cheie blocate de cenzură şi încercările de a-l ocoli prin limbajul codat.

Datorită acestei lipse de informaţii şi, prin urmare, a neincrederii publicului, cele mai enorme cifre circulă privind numărul real de decese (100.000?). Cifre care se bazează în special comparaţia cu evoluţia italiană .

Ne putem întreba în mod legitim cum Italia, cu cei 60 de milioane de locuitori şi mai puţine cazuri raportate, ar putea avea mult mai mulţi morţi decât întreaga Chină, cu aproape 1,4 miliarde de chinezi?

Neincrederea câştigă si economia. Statisticile chineze sunt din ce în ce mai puţin credibile.

Şi s-ar putea să se înrăutăţească, deoarece, potrivit ziarului Caixin, autorităţile locale, obligate să repornească producţia, ar fi solicitat în mod discret fabricile să funcţioneze goale şi să lase luminile şi aparatele de aer condiţionat ca să umfle indicatorul care este consum de energie electrică.

În cele din urmă obiceiurile bune nu se schimba şi mulţi scriitori pregătesc cărţi şi manuale care arată că China a fost exemplară şi că „împăratul” său a câştigat bătălia împotriva virusului ... introdus de Statele Unite. Prin urmare, avem pe cine acuza dacă epidemia începe din nou.

Două ilustraţii: reclama unei pagini din The Economist din 21 martie cu titlul „Preşedintele Xi duce (lumea) la victoria împotriva virusului”, în timp ce televiziunea chineză arată livrările de materiale către restul lumii şi în special Italia ... şi uita de cele primite de China în urmă cu două luni, în special cele 17 tone trimise de Franţa.

În acelaşi timp, potrivit Le Monde din 21 martie, China protestează oficial împotriva tuturor criticilor şi în special împotriva formulei „virusul chinez”.

PRESIUNEA EFECTIVĂ, DAR PIERDEA CREDIBILITĂŢII

Şi asta funcţionează aşa cum o demonstrează tăcerea ţărilor arabe şi a Iranului asupra represiunii musulmanilor uiguri

Nu mai vorbim de represaliile faţă de străinii care nemulţumesc: anularea transmisiei a unui meci internaţional la televiziunea chineza in decembrie 2019 sau al unui turneu al unei orchestre cehe ale căror observaţii despre Taiwan n-au fost pe placul conducerii.

Nu este sigur însă că toate acestea vor servi Chinei.

În primul rând în interior: absenţa sau transformarea informaţiilor este contraproductivă, deoarece înăbuşeşte orice dezbatere, ceea ce în cele din urmă afectează eficienţa. Cea a sănătăţii ca si cea a economiei.

Apoi, in afară, unde se pierde credibilitatea se adaugă suspiciunea politică acum că politica externă a încetat să fie modestă şi îşi arată ambiţiile.

„Simtim dorinta nu numai de a participa activ la mondializare ci si pe aceea de a  <<chineza >> lumea”

Cu toate acestea, metoda chineză de control al epidemiei nu este neapărat cea mai bună.

Alte ţări au reusit să o oprească fără restricţii sau restricţii: Taiwan, Coreea de Sud şi Singapore. Cu toate acestea sunt de civilizaţia chineză sau pe aproape.

Barurile şi restaurantele rămân deschise acolo, dar oamenii  se testeaza şi se urmaresc probabil cei contaminati şi rudele lor. Şi, mai ales,evită desfasurarea unui urias „Big Brother”.

Neîncrederea duce chiar la reacţii contraproductive: oamenii se tem de clorochină pentru că este recomandată de chinezi, în timp ce pista a fost urmată de mult timp de specialişti francezi şi occidentali.

Pe termen mediu, reorganizarea lanţurilor de producţie se va face în detrimentul Chinei.

Experienţei epidemiei şi pierderea credibilităţii vor fi adăugate creşterii salariilor chinezilor şi intervenţiei crescânde a partidului în companii.

DICTATURILE SUNT PARAZIŢI

Un parazit nu poate trăi singur. Dacă sprijinul său moare, moare şi el. URSS ca şi celelalte ţări comuniste depindeau de lumea exterioară, nu numai pentru ceea ce nu au fost capabili să producă singuri, ci şi, mai ales, pentru că fiind parţial blocate intelectual, inovaţia provine mai ales din în străinătate.

În plus, pieţele externe aveau o virtute necunoscută publicului non-liberal: să ofere informaţiile necesare administraţiei comuniste pentru a cunoaşte costurile şi preţurile. Într-adevăr, în absenţa unei pieţe interne, administraţia a trebuit să stabilească cantităţile necesare pentru fiecare fabrică prin „planuri inter-industriale” (X tone de oţel trebuie produse, din care Y va merge la fabricarea rachetelor, Z la cea a tigăi etc.). Planuri desigur întotdeauna imperfecte şi în urma realităţii nevoilor.

China a corectat această mare slăbiciune după Mao prin trecerea parţială la economia de piaţă, care este unul dintre motivele succesului său.

Dar nu este suficient datorită ponderii întreprinderilor de stat (mai mult de 50% din PNB) şi a deciziilor politice de care economia e strans legata.

Şi uităm celălalt motiv al succesului, care este … imitaţia. Este un proces natural şi eficient ... atâta timp cât libertatea intelectuală există la « ceilalti ».

Pe scurt, „chinezarea” ar paraliza lumea. Dictatura este mult mai mult decât o ameninţare la adresa libertăţii. Ci si a nivelului de viata, a mediului, si, o constatam azi, a sănătăţii.