Criza COVID-19: Cel puţin opt state din SUA au declarat stare de urgenţă

  • Până în prezent, opt state din SUA au declarat stare de urgenţă ca răspuns la epidemia de coronavirus, potrivit CNN
  • Autorităţile au confirmat cel puţin 21 de decese în trei state
  • Bilanţul: 18 cazuri în Washington, două în Florida şi unul în California
3286 afișări
Imaginea articolului Criza COVID-19: Cel puţin opt state din SUA au declarat stare de urgenţă

Sursa: Profimedia Images

Acestea trei au fost printre primele state unde a fost instituită stare de urgenţă. De atunci s-au alăturat într-o decizie similară şi Kentucky, New York, Maryland, Utah şi Oregon.

Guvernatorul din Oregon Kate Brown a fost ultima care a decis, duminică dimineaţă, să declare stare de urgenţă în stat, după ce şapte noi cazuri de infectare au fost confirmate, iar bilanţul a crescut la 14.

Declararea stării de urgenţă va permite luarea unor măsuri suplimentare, cum ar fi folosirea rezervelor de urgenţă şi a unor voluntari care sunt specialişti în sănătate, a spus Brown.

Washington a raportat cele mai multe cazuri de infectare, duminică dimineaţă, şi anume 115. Guvernatorul statului, Jay Inslee, a emis un decret prin care agenţiile şi departamentele de stat să folosească resursele statului ca să sprijine comunităţile afectate, după primul deces raportar pe 29 februarie.

Mai multe oraşe din Statele Unite şi alte ţări au declarat stare de urgenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici