EXCLUSIV Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi-a închis activitatea temporar pentru transplant renal

  • Dr. Radu Zamfir, Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant te anunţă că Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi-a închis activitatea temporar în sfera transplantului renal
  • La Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj se fac anual în medie 100 de operaţii de transplant renal
  • Dr. Zamfir spune că acum sunt testaţi pentru Covid 19 atât donatorul cât şi cel care primeşte organul prin operaţia de transplant
  • Directorul ANT spune că tratatul de colaborare cu Bulgaria în vederea schimbului de organe va fi semnat în maximum o lună prin corespondenţă
1232 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi-a închis activitatea temporar pentru transplant renal

EXCLUSIV Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi-a închis activitatea temporar pentru transplant renal

Dr. Radu Zamfir, Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, îţi spune că Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi-a închis activitatea temporar în sfera transplantului renal.  Acolo au avut loc anul trecut în medie 100 de operaţii de transplant renal. Acum sunt pe lista de aşteptare pentru operaţie de transplant renal la acest Institut în jur de 2500 de pacienţi care în acest moment fac dializă. Conducerea Institutului nu a dorit să ne ofere un punct de vedere oficial legat de închiderea temporară a Institutului. 

”Sunt centre de transplant din ţară care şi-au închis activitatea. Vă pot confirma că acel centru este temporar închis”, a declarat medicul Radu Zamfir, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant a făcut recomandări către centrele de transplant de a-şi continua activitatea atât timp cât consideră că raportul risc beneficiu este în favoarea pacientului, fiecare caz fiind analizat punctual. 

”Am făcut această recomandare deoarece în fiecare centru activitatea poate să fie influenţată de mai mulţi factori care nu au aceeaşi configuraţie pentru fiecare centru în parte. In contextul pandemiei pacienţii transplantaţi prezintă un risc suplimentar pentru că imunodepresia indusă medicamentos pentru tolerarea organului transplantat îi face mai vulnerabili la diverse infecţii”, a mai precizat Radu Zamfir.

Sunt testaţi pentru Covid 19 atât donatorul cât şi cel care primeşte organul

”Această testare covid atât la donator cât şi la primitor adaugă nişte timpi suplimentari, chiar dacă se realizează în cel mai scurt timp posibil adaugă nişte timpi suplimentari inclusiv la timpul de ischemie al organului.  Am evitat cursele de pasageri uzuale, care s-au şi închis din cauza riscului de transmitere, transportul s-a efectuat cu elicopter SMURD, cu avion SMURD, s-a efectuat cu Ambulanţa”, a declarat Zamfir.

”Pe timp de pandemie s-au schimbat lucrurile şi în ceea ce priveşte transportul organelor”, spune Dr. Zamfir.

Ambulanţele care transport organele sunt însoţite de echipaje ale Ministerului de Interne

Ambulanţele care transport organele prelevate de la spitalele din ţară sunt însoţite de echipaje de la Ministerul de Interne pentru a scurta timpul de transport la destinaţie şi implicit timpul de ischemie al organelor respective. 

Tratatul de colaborare cu Bulgaria în vederea schimbului de organe va fi semnat prin corespondenţă

În contextul pandemiei ne-am adaptat şi la demersurile făcute în vederea semnării tratatului cu Bulgaria, acesta urmând să fie semnat prin corespondenţă. Acesta constă în schimbul de experienţă în domeniul transplantului şi schimbului de organe în situaţii de urgenţă. Dacă un organ este solicitat de urgenţă într-o ţară poate fi găsit în cealaltă, şi dacă există excedent într-o ţară el poate fi folosit în cealaltă, dacă nu se găseşte receptor compatibil pe teritoriul acelei ţări. În maximum  o lună acest tratat va fi semnat. 

”Acest tratat am stabilit că îl vom semna prin corespondenţă asttfel încât să nu aştepte momentul în care poate fi semnat în persoană”, a declarat medicul Radu Zamfir.

Numărul de operaţii de transplant a scăzut odată cu primul caz de covid 19 confirmat în România

De la începutul anului, în România  au existat 29 de donatori reali. S-au făcut 27 de prelevări de ficat: două grefe hepatice au fost exportate în eurotransplant, 2 transplanturi au fost făcute la Iaşi, 1 la Sf Maria, iar restul de 22 la Fundeni.

Situaţia s-a schimbat însă odată cu apariţia primului caz de covid 19 confirmat în România, pe 26 februarie. De atunci au fost 10 donatori. Medicii au făcut 9 prelevări de ficat din care 8 transplanturi hepatice s-au făcut la Fundeni şi 1 la Iaşi. 

Echipele de medici şi pacienţii transplantaţi mulţumesc familiei donatorilor pentru gestul altruist de a da viaţă celor aflaţi în situaţii critice. 

În acest moment în România 6000 de oameni sunt trecuţi pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi, ficat şi inimă. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici