În lumea reală, vaccinul Pfizer s-a dovedit că are o eficienţă de 94% - STUDIU

Primul mare studiu efectuat în lumea reală asupra vaccinului Pfizer / BioNTech arată că acesta este extrem de eficient în prevenirea COVID-19, într-un moment important pentru ţările care vor să pună capăt restricţiilor şi să redeschidă economiile, relatează Reuters.

2919 afișări
Imaginea articolului În lumea reală, vaccinul Pfizer s-a dovedit că are o eficienţă de 94% - STUDIU

În lumea reală, vaccinul Pfizer s-a dovedit că are o eficienţă de 94% - STUDIU

Până în prezent, cele mai multe date despre eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 au venit în condiţii controlate, în studiile clinice, lăsând un element de incertitudine cu privire la modul în care rezultatele s-ar transpune în lumea reală.

Cercetările efectuate în Israel au arătat că două doze de vaccin Pfizer au redus cu 94% cazurile de COVID-19 la toate categoriile de vârstă.

Studiul efectuat pe circa 1,2 milioane de persoane a arătat, de asemenea, că o singură doză a fost 57% eficientă pentru protejarea împotriva infecţiilor simptomatice după două săptămâni, potrivit datelor publicate în New England Journal of Medicine.

Rezultatele studiului au fost apropiate de cele din studiile clinice de anul trecut, care au constatat că două doze s-au dovedit a fi eficiente în proporţie de 95%.

„Am fost surprinşi, pentru că ne aşteptam ca, în contextul real, în care lanţul de frig nu este menţinut perfect şi populaţia este mai în vârstă şi mai bolnavă, rezultatele să nu fie la fel de bune pe cât sunt cele din studiile clinice controlate”, a declarat pentru Reuters autorul principal al studiului, Ran Balicer. „Vaccinul a funcţionat la fel de bine în lumea reală".

Studiul sugerează, de asemenea, că vaccinul, dezvoltat de Pfizer şi BioNTech este eficient împotriva variantei de coronavirus identificată în Marea Britanie. Cercetătorii au spus că nu pot oferi un nivel specific de eficacitate, dar varianta era versiunea dominantă a virusului în Israel la momentul studiului.

Cercetarea nu indică modul în care acţionează vaccinul împotriva unei alte variante, acum dominantă în Africa de Sud.

Din cele nouă milioane de locuitori din Israel, aproape jumătate au primit o primă doză, iar o treime au primit ambele doze de când a început vaccinarea, pe 19 decembrie.

Studiul a examinat aproximativ 600.000 de persoane vaccinate în raport cu un grup de control de aceeaşi dimensiune de persoane nevaccinate din Israel. Cercetătorii au împărtăşit în ultimele săptămâni mai multe studii care arată că vaccinul este eficient.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici