Acţionarii News Corp. cred că Murdoch ştia despre practicile ilegale de la News of the World

Acţionarii News Corporation au catalogat drept "neconvingătoare" ideea că Rupert Murdoch nu a ştiut despre practicile ilicite ale jurnaliştilor de la News of the World.

319 afișări
Imaginea articolului Acţionarii News Corp. cred că Murdoch ştia despre practicile ilegale de la News of the World

Acţionarii News Corp. cred că Rupert Murdoch ştia despre practicile ilicite de la News of the World

Amalgamated Bank of New York şi mai multe fonduri de investiţii dau în judecată News Corp., acuzându-l pe Rupert Murdoch că a folosit News Corp. pentru a se îmbogăţi, fără a ţine seama de interesele acţionarilor, informează c21media.net.

În actele depuse la o instanţă din Delaware, reclamanţii au scris: "Pe durata mandatului său, Murdoch a considerat News Corp. drept un borcan cu dulciuri al familiei sale, din care se putea servi oricând avea poftă".

Acuzaţiile datează din martie, când reclamanţii l-au acuzat pe Murdoch şi de nepotism, după ce acesta a cumpărat Shine Group, compania fiicei sale Elisabeth, în cadrul unei tranzacţii în valoare de 675 de milioane de dolari. În urma acestei tranzacţii, Elisabeth Murdoch a intrat în consiliul de administraţie al News Corp., numită în această funcţie chiar de tatăl său.

News Corp, prin filiala sa News International, se află în centrul unui scandal în Marea Britanie, după ce angajaţi ai publicaţiei News of the Word au fost acuzaţi că au interceptat ilegal convorbirile unor vedete, dar şi ale unor politicieni.

În urma acestui scandal, Murdoch a decis închiderea publicaţiei News of the World, care avea o istorie de 168 de ani. În presă au existat speculaţii potrivit cărora Murdoch ar fi luat această decizie pentru a salva preluarea companiei TV britanice BSkyB.

Reclamanţii spun că Murdoch a susţinut-o pe fostul editor al News of the World Rebekah Brooks, în pofida faptului că ea edita ziarul în momentul în care au avut loc interceptările telefonice.

"Este de necrezut că Murdoch şi ceilalţi membri ai consiliului de administraţie al News Corp. nu ştiau de practicile ilicite de la titlurile pe care Brooks şi Andy Coulson le conduceau", au mai declarat reclamanţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici