Acuzaţii de hărţuire sexuală - TVR: Lucaci sugerează că Bucur îl atacă fiindcă i-a respins avansurile. REACŢIA lui Adrian Bucur

Claudiu Lucaci, fostul şef al Ştirilor SRTv, sugerează, într-o sesizare transmisă Comisiei de Etică a TVR, că Adrian Bucur, jurnalist şi membru al CA al instituţiei, l-a atacat şi i-a adus mai multe acuzaţii din cauză că acesta i-ar fi respins lui Bucur avansurile şi insinuările intime.

4294 afișări
Imaginea articolului Acuzaţii de hărţuire sexuală - TVR: Lucaci sugerează că Bucur îl atacă fiindcă i-a respins avansurile. REACŢIA lui Adrian Bucur

Claudiu Lucaci (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Mai multe surse din Societatea Română de Televiziune (SRTv) au declarat, pentru MEDIAFAX, că în sesizarea lui Claudiu Lucaci primul punct se referă la faptul că acesta ar fi respins constant insinuările şi avansurile de natură intimă pe care Adrian Bucur i le-ar fi făcut.

Sesizarea lui Claudiu Lucaci primită recent de Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR cuprinde şi alte aspecte care îl vizează pe Adrian Bucur.

Contactat luni de agenţia MEDIAFAX, Horia Gruşcă, membru al Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR, a confirmat primirea la Comisie a unei sesizări din partea lui Claudiu Lucaci, care îl vizează pe Adrian Bucur.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de hărţuire sexuală pe care Claudiu Lucaci i le aduce lui Adrian Bucur, Horia Gruşcă a spus: "Este vorba de interpretări ale unor acţiuni şi aspecte din sfera personală a relaţiei".

De asemenea, Horia Gruşcă a confirmat, pentru MEDIAFAX, că alte aspecte sesizate de Claudiu Lucaci se referă la folosirea abuzivă de către Adrian Bucur a statutului de membru al CA al SRTv, pentru a exercita presiuni şi influenţe în scopuri personale sau pentru alte persoane.

Totodată, în sesizarea transmisă Comisiei de Etică, Lucaci se referă la refuzul lui Adrian Bucur de a executa sarcini de serviciu în mod repetat.

Claudiu Lucaci face referire în sesizarea sa şi la prezenţa fără justificare profesională a lui Adrian Bucur la sediul de campanie al unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie (Victor Ponta, n.r.).

Un alt aspect la care se referă Claudiu Lucaci este cel al absenţelor lui Adrian Bucur de la program, fără anunţarea şefilor ierarhici, urmate de încercarea acestuia de inducere în eroare a responsabililor care verifică prezenţa la locul de muncă şi întocmesc statele de plată. Claudiu Lucaci spune că, în acest sens, a fost sesizată şi conducerea TVR, dar nu s-a iniţiat nicio cercetare disciplinară, fapt care ridică, în opinia lui Lucaci, întrebări cu privire la protejarea lui Adrian Bucur de către actuala conducere a instituţiei.

În plus, Claudiu Lucaci se referă la refuzul lui Adrian Bucur de a participa la şedinţe de sumar şi la alte activităţi profesionale la care avea obligaţia, potrivit postului său din TVR.

Totodată, Claudiu Lucaci vorbeşte despre promovarea "frauduloasă" a lui Adrian Bucur în TVR. Potrivit lui Claudiu Lucaci, Adrian Bucur a fost promovat de Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, din postul de jurnalist cu studii superioare în cel de jurnalist senior, iar promovarea s-ar fi făcut fără respectarea procedurilor şi fără a se ţine cont de o decizie a Comitetului Director al TVR.

Un alt aspect al sesizării transmise Comisiei de Etică de către Claudiu Lucaci se referă la sistemul de supraveghere video din TVR. Adrian Bucur a declarat, pe 2 iunie, că fostul director al Ştirilor TVR, Claudiu Lucaci, ar fi monitorizat video activitatea jurnaliştilor din subordinea sa. Însă un raport al SRTv a arătat că primele camere de supraveghere funcţionează în TVR din 2004, nefiind instalate de Claudiu Lucaci. Astfel, Lucaci l-a reclamat pe Bucur la Comisia de Etică, pentru că l-a defăimat.

În ceea ce priveşte sesizarea primită de la Claudiu Lucaci, Horia Gruşcă a precizat, pentru MEDIAFAX, că membrii Comisiei de Etică din TVR au început analiza cazului.

  • Bucur: Dacă se confirmă că Lucaci face aceste acuzaţii nefondate, îl dau în judecată pentru calomnie

Adrian Bucur, jurnalist şi membru al CA al SRTv, a declarat că îl va da în judecată pentru calomnie pe Claudiu Lucaci, fostul director al Ştirilor TVR, dacă se confirmă că Lucaci i-a adus acuzaţii total nefondate privind faptul că l-ar fi hărţuit sexual.

"Dacă se confirmă că domnul Lucaci face aceste acuzaţii total nefondate şi le aduce în atenţia Comisiei de Etică a SRTv, eu îl dau în judecată chiar astăzi pentru calomnie. Precizez că nu am influenţat în nicio formă rezultatul evaluării finale care a dus la concedierea din funcţia de manager a directorului de Ştiri, pentru că nu am avut calitatea de membru titular, ci supleant, în comisia de evaluare a acestuia. Prin urmare, nu am putut nota. Intuiesc că din această supărare majoră vine şi dorinţa viscerală de răzbunare a fostului director al Ştirilor TVR", a declarat Adrian Bucur, contactat luni de agenţia MEDIAFAX.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.

La sfârşitul lunii aprilie, Claudiu Lucaci a fost înlocuit la conducerea Ştirilor TVR cu Raluca Brumaru, printr-o decizie luată de Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv.

Adrian Bucur este jurnalist senior în cadrul Direcţiei Ştiri a TVR şi membru în Consiliul de administraţie al TVR, din partea PC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici