"Adieu au langage", primul lungmetraj 3D al lui Jean-Luc Godard, la Les Films de Cannes à Bucarest - VIDEO

"Adieu au langage", primul lungmetraj 3D al lui Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenţi regizori din istoria cinematografiei, va fi proiectat în premieră în Capitală, la Les Films de Cannes à Bucarest, care se desfăşoară în perioada 24 - 30 octombrie.

264 afișări
Imaginea articolului "Adieu au langage", primul lungmetraj 3D al lui Jean-Luc Godard, la Les Films de Cannes à Bucarest - VIDEO

Jean-Luc Godard (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, spectatorii Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de o proiecţie-eveniment a celui mai recent lungmetraj al cineastului francez Jean-Luc Godard, "Adieu au langage".

Acesta este cel de-al şaptelea film al său care concurează pentru Palme d'Or şi primul lungmetraj al său în 3D. Filmul a câştigat premiul juriului la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes. Noul experiment vizual al regizorului în vârstă de 83 de ani are în centru un cuplu adulterin şi un câine - chiar câinele lui Godard, Roxy. "Adieu au langage" este o inventivă şi provocatoare meditaţie despre lumea de astăzi şi posibilităţile imaginii. Ca de obicei în ultimii ani, Godard a refuzat invitaţia de a veni la Cannes, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, în premieră în România va fi proiectat şi "Les Combattants", de Thomas Cailley, filmul de debut care şi-a adjudecat cele mai multe premii la Cannes - patru, în Quinzaine des Réalisateurs, inclusiv trofeul secţiunii şi pe cel al criticii (FIPRESCI). Surprinzător şi amuzant, filmul urmăreşte relaţia dintre un tânăr care preia cu jumătate de inimă o mică afacere de familie şi Madeleine (Adèle Haenel), obsedată de armată, sfârşitul lumii şi tehnici de supravieţuire.

;

Un alt titlu primit bine de critica internaţională este "Force Majeure", în regia lui Ruben Östlund, câştigător al premiului juriului în secţiunea Un Certain Regard şi propunerea Suediei la Oscar 2015. Un tată care-şi petrece vacanţa într-o staţiune din Alpi îşi abandonează soţia şi cei doi copii în faţa unei avalanşe care se dovedeşte ulterior a fi una controlată. Gestul său de laşitate îi va schimba însă pentru totdeauna relaţia cu familia.

Actorul francez Mathieu Amalric va putea fi văzut la Bucureşti în "La Chambre bleue", o ecranizare a romanului lui Georges Simenon, pe care o semnează ca regizor. Amalric a revenit la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, la patru ani după ce a câştigat premiul pentru regie în competiţie cu "În turneu/ Tournée". Acţiunea este mutată din anii '60 în ziua de astăzi, în sala unui tribunal în care un soţ (Amalric) este anchetat pentru moartea suspectă a soţiei sale (Léa Drucker). Acesta mărturiseşte că a avut o aventură extraconjugală cu o prietenă din copilărie.

Preferatul criticii internaţionale (FIPRESCI) în secţiunea Un Certain Regard a fost "Jauja", drama de epocă a unui regizor cult, argentinianul Lisandro Alonso. Titlul filmului e dat de locul mitic, El Dorado-ul pe care conchistadorii îl căutau în Peru. Viggo Mortensen are rolul unui căpitan danez care pleacă prin Patagonia, undeva în secolul al XIX-lea, în căutarea fiicei sale, care a fugit cu un soldat. Una dintre marile ameninţări este legendarul Zuluaga, un ofiţer trecut de partea băştinaşilor şi nemilos cu colonialiştii. Călătoria lui plină de mistere devine un prilej de reflecţie despre existenţă, imperialism, barbarism, civilizaţie.

Premiul juriului ecumenic în secţiunea Un Certain Regard i-a revenit dramei spaniole "Hermosa Juventud", de Jaime Rosales. Inteligent, subtil şi plin de tensiune, filmul explorează dilemele generaţiei tinere din Spania, marcată de şomaj şi deziluzii. Doi tineri care locuiesc cu mamele lor află că vor avea un copil. Fără loc de muncă şi fără bani, cei doi decid să filmeze un porno de amatori. Presa străină a lăudat felul în care cineastul combină imaginile convenţionale de film cu cele de pe camera telefonului şi alte dispozitive care îi absorb pe tineri într-o lume virtuală.

Despre (dez)iluzii vorbeşte şi "Colivia de aur/ La Jaula de Oro", un film mexican care a adunat peste 60 de premii, începând cu trofeul Un Certain Talent la Cannes 2013, acordat întregii distribuţii. Regizorul spaniol Diego Quemada-Díez semnează o dramă hiperrealistă şi plină de suspans despre patru adolescenţi - jucaţi de actori nonprofesionişti - care decid să plece ilegal din Guatemala spre Statele Unite ale Americii. Titlul filmului este dat de un cântec mexican care deplânge soarta emigranţilor care se trezesc prinşi într-o "cuşcă de aur", după ce au trecut graniţa.

"Adieu au langage", în regia lui Jean-Luc Godard, va fi distribuit în România de Independenţa Film, iar "La Jaula de Oro", de Voodoo Films.

Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 şi 30 octombrie, la cinematografele Studio, Patria şi Elvira Popescu.

Ediţia a cincea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii şi al Institutului Cultural Român. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Asociaţia Macondo, Transilvania Film, Parada Film, Digital Cube, InterCom Film, Clorofilm şi Voodoo Films.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici