Compania Google, anchetată în Texas pentru posibile practici anticoncurenţiale

Autorităţile din statul american Texas au lansat o anchetă împotriva companiei Google, pentru a afla dacă nu cumva ordinea rezultatelor obţinute pe site-ul de căutare nu a fost manipulată.

24 afișări
Imaginea articolului Compania Google, anchetată în Texas pentru posibile practici anticoncurenţiale

Compania Google, anchetată în Texas pentru posibile practici anticoncurenţiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am fost contactaţi recent de biroul procurorului din Texas, care examinează modul în care Google respectă regulile concurenţei", anunţă un direct din cadrul companiei, Don Harrison.

"Ne bucurăm că putem răspunde întrebărilor, pentru că suntem convinşi că Google acţionează în interesul utilizatorilor", adaugă el.

Compania Mountain View (California) a explicat că uneori este nevoită să răspundă unor întrebări referitoare la "imparţialitatea rezultatelor".

TITLURILE ZILEI

Trei site-uri au reclamat că apar prea târziu în căutările pe Google - Foundem, SourceTool şi myTriggers. Potrivit Google, cele trei site-uri au aceiaşi avocaţi ca şi Microsoft, iar compania Foundem este finanţată de o companie care are legături cu Microsoft.

Comisia Europeană a lansat în februarie o anchetă preliminară privind presupuse abuzuri comise de Google, după reclamaţii făcute de trei companii, între care Foundem.

În Statele Unite, Google a fost anchetată de mai multe ori pentru practici anticoncurenţiale, dar nu a fost condamnată niciodată.

Google a explicat că rezultatele motorului de căutare sunt ordonate strict în funcţie de cuvintele căutate, fără a fi favorizat un site sau altul.

"Facem destul eforturi pentru a explica modul în care funcţionează motorul online de căutare şi ascultăm cu atenţie motivele care stârnesc îngrijorare. Ne concentrăm pe utilizatori, nu pe site-uri", explică Don Harrison.

Potrivit statisticilor, 66 la sută dintre căutările utilizatorilor americani de Internet se fac pe Google.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici