Conturile de Facebook apărute pe numele lui Ion Iliescu sunt false

Conturile de Facebook apărute începând cu 3 martie, care poartă numele "Ion Iliescu", nu aparţin fostului şef de stat, acestea fiind "false" şi reprezentând o "impostură", a precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, consilierul lui Ion Iliescu, deputatul Ionuţ Vulpescu.

292 afișări
Imaginea articolului Conturile de Facebook apărute pe numele lui Ion Iliescu sunt false

Conturile de Facebook apărute pe numele lui Ion Iliescu sunt false (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

El a menţionat că a făcut o precizare, în acest sens, şi pe contul său de socializare.

"Conturile de Facebook, apărute începând cu 3 martie (ziua de naştere a lui Ion Iliescu - n.r.) care poartă numele Ion Iliescu, nu aparţin domnului preşedinte Ion Iliescu. Ele reprezintă un fals şi o impostură, din păcate tot mai des întâlnite în reţelele de socializare. Am postat acest mesaj nu numai pentru că este vorba de domnul preşedinte Ion Iliescu, ci şi cu speranţa că oamenii normali şi nu doar virtuali ai reţelelor de socializare vor reacţiona în consecinţă, neparticipând la această uzurpare care depăşeşte cu mult libertatea de expresie şi bunul-simţ", a precizat Ionuţ Vulpescu pe contul său de Facebook.

Vulpescu a subliniat că singura prezenţă a lui Ion Iliescu în spaţiul virtual rămâne blogul său.

Imediat după data de 3 martie pe reţeaua de socializare Facebook a apărut un cont cu numele "Ion Iliescu", dar şi o pagină cu acelaşi nume.

Datele contului şi ale paginii sunt reale, în sensul că informaţiile despre data naşterii, despre studiile absolvite sau despre activitatea politică desfăşurată sunt în acord cu realitatea. Acest cont fals a reuşit să contabilizeze aproximativ 3.300 de prieteni în zece zile.

Printre cei care au devenit prieteni cu Ion Iliescu, pe contul fals al acestuia, se numără foarte mulţi politicieni PSD, cum ar fi Ion Mocioalcă sau Gabriela Crețu, organizaţii locale ale PSD, dar şi jurnalişti şi prieteni ai fostului preşedinte.

Contul fals conţine foarte multe mesaje de felicitare pentru Ion Iliescu, dar, pe lângă acestea, conţine şi un mesaj atribuit lui Iliescu: "Ţin să vă mulţumesc tuturor prietenilor, colegilor şi colaboratorilor pentru frumoasele gânduri pe care mi le-aţi trimis! În aceasta perioadă dificilă trebuie să fim cu toţii uniţi şi având în vedere viteza cu care îmi este solicitată adăugarea în lista de prieteni, foarte curând voi atinge limita de 5.000 de persoane... Din această raţiune, am fost sfătuit de către colegii mai tineri să creez pagina care îmi poartă numele, Ion Iliescu, prin intermediul căreia, în cel mai scurt timp, voi începe să postez diverse articole, pentru a vă fi aproape în vremurile ce vor urma. Vă mulţumesc încă o dată pentru prietenie, pentru toate urările frumoase şi vă aştept să vă abonaţi la pagină, numărul de prieteni nefiind limitat".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici