Costi Rogozanu părăseşte Cotidianul

Costi Rogozanu, redactor-şef adjunct la Cotidianul, a declarat pentru MEDIAFAX că, începând de la 1 septembrie, va părăsi funcţia pe care o deţine la această publicaţie.

283 afișări
Imaginea articolului Costi Rogozanu părăseşte Cotidianul

Costi Rogozanu părăseşte Cotidianul (Imagine: Mediafax Foto/Publimedia)

"Da, o să plec de la 1 septembrie. Am discuţii în alte părţi. Nu sunt nici clare, nici spectaculoase", a declarat Rogozanu.

Costi Rogozanu a fost numit redactor-şef adjunct la Cotidianul în data de 8 octombrie 2008.

Anterior, Rogozanu a ocupat funcţia de editor coordonator al ediţiei de vineri a Cotidianul şi a mai lucrat la Evenimentul zilei şi în PubliMedia Internaţional.

A colaborat la revistele România literară, Observator cultural, Suplimentul de cultură şi Dilema Veche.

Decizia lui Costi Rogozanu vine după ce, la începutul săptămânii trecute, Liviu Avram, redactor-şef adjunct la Cotidianul, a declarat că, de la 31 august, va părăsi funcţia pe care o deţine la această publicaţie.

În ultimele trei săptămâni, mai mulţi jurnalişti şi editorialişti de la Cotidianul şi-au anunţat încetarea colaborării cu ziarul, printre aceştia numărându-se Robert Turcescu, Ioan T. Morar şi Costin Ilie.

De asemenea, Consiliul Editorial al Cotidianul, format din Emil Hurezeanu, Adrian Ursu, Mircea Dinescu, Doru Buşcu şi Robert Turcescu, a fost desfiinţat, patru din cei cinci editorialişti luând decizia de a nu mai publica în ziar.

Astfel, Hurezeanu, Turcescu, Buşcu şi Ursu au decis să nu mai scrie la Cotidianul, în timp ce Dinescu nu a luat încă o decizie în acest sens. Totodată, jurnaliştii Cristian Pătrăşconiu şi Mirela Corlăţan au fost concediaţi de la Cotidianul.

Pe de altă parte, jurnalista Oana Stănciulescu a declarat, pe 8 august, pentru MEDIAFAX că a fost numită redactor-şef la Cotidianul, 10 august fiind prima sa zi de muncă în redacţia ziarului.

Contactaţi, pe 8 august, de MEDIAFAX, Livia Moisii, publisher al ziarului, şi Liviu Avram, redactor-şef adjunct, au declarat că nu au fost informaţi oficial despre numirea Oanei Stănciulescu în postul de redactor-şef.

Cornel Nistorescu a preluat, de la 1 august, conducerea ziarului Cotidianul, în timp ce Adrian Ursu, redactorul-şef al publicaţiei, a fost numit director editorial al Realitatea TV, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe 31 iulie, de trustul Realitatea-Caţavencu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici