David Lynch îşi publică memoriile în 2017

Cineastul american David Lynch doreşte să pună capăt zvonurilor nefondate despre viaţa şi cariera lui şi a decis să îşi scrie memoriile, pe care le va publica într-un volum ce va apărea în librării în 2017, informează contactmusic.com.

144 afișări
Imaginea articolului David Lynch îşi publică memoriile în 2017

David Lynch îşi publică memoriile în 2017

Celebrul regizor al serialului "Twin Peaks" s-a asociat cu scenarista Kristine Mckenna, care i-a luat un interviu în anii '70, pentru a scrie acest volum de memorii, intitulat "Life & Work".

"Există multe minciuni publicate despre mine, în cărţi şi peste tot pe internet. Vreau să adun toate informaţiile corecte într-un singur loc, pentru că, dacă o persoană doreşte să afle ceva despe mine, poate să găsească acel lucru aici, în această carte. Şi nu aş face acest proiect cu nimeni altcineva în afară de Kristine. Ne cunoaştem de foarte multă vreme, iar ea mă înţelege foarte bine", a declarat cineastul american.

Cartea va avea la bază 90 de interviuri realizate de Kristine McKenna cu familia lui David Lynch, prieteni şi colegi ai acestuia.

Cineastul american, în vârstă de 69 de ani, va completa acele interviuri cu propriile sale editoriale.

Volumul "Life & Work" va fi publicat de editura Grand Central Publishing.

David Lynch, născut în 1946, în statul american Montana, a cunoscut succesul odată cu lansarea filmelor sale "Eraserhead" (1974) şi "Omul elefant" (1980). A câştigat trofeul Palme d'Or la Cannes, în 1990, pentru filmul "Sailor et Lula", şi a cunoscut succesul cu pelicule precum "Dune" (1984), "Catifeaua albastră/ Blue Velvet" (1986), "Twin Peaks" (1990), "Metamorfoze" (1997) şi "Mulholland Drive - Calea misterelor" (2001). În noiembrie 2011, David Lynch a lansat primul său album muzical, intitulat "Crazy Clown Town", în care artistul american apare atât în calitate de solist, cât şi de chitarist. A repetat această experienţă cu un nou album de studio, "The Big Dream", apărut în iulie 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici