EXCLUSIV - INTERVIU cu Haluk Kurçer (Kanal D): În 2015, am realizat un profit net de 700 de mii de euro

Haluk Kurçer, preşedintele executiv al Kanal D în România, confirmă, într-un interviu acordat lui Iulian Comănescu, pentru MEDIAFAX, informaţiile referitoare faptul că în 2015 postul pentru care îl conduce a realizat pentru prima oară profit, în valoare netă de aproximativ 700 de mii de euro.

EXCLUSIV - INTERVIU cu Haluk Kurçer (Kanal D): În 2015, am realizat un profit net de 700 de mii de euro

Kurçer spune că performanţa financiară se bazează pe reduceri de costuri şi grila compusă din seriale turceşti şi producţii în-house, care individualizează Kanal D şi din punctul de vedere al audienţei a crescut ratingul postului.

Prezentăm textul integral al interviului acordat MEDIAFAX:

Reporter: Există informaţii credibile în piaţă, care spun că în 2015 Kanal D a realizat break even. Îmi puteţi confirma?

Haluk Kurçer: Din punct de vedere financiar, anul trecut ne-am atins targetul, avem un profit net de aproximativ 700 de mii de euro. E primul an când vorbim de profit, de la apariţia Kanal D în România. Nu vă pot dezvălui cifra de afaceri. 2015 a fost un an foarte bun pentru Kanal D, nu numai din punct de vedere financiar, ci şi din cel al audienţelor şi al poziţionării pe piaţă, iar performanţa noastră se bazează pe un efort susţinut de-a lungul timpului.

Reporter: Performanţa financiară a Kanal D e interesantă fiindcă piaţa TV românească e descrisă de regulă ca un duopol, adică formată din două grupuri puternice, PRO/CME şi Intact/Antena, fiecare proprietar a mai multe televiziuni. În cercurile managementului de media se spune că profitul e mai puţin posibil pentru alţi jucători, chiar dacă există un număr mare de posturi TV.

Haluk Kurçer:Piaţa este fragmentată din 2008. Criza economică, care a început în acel an, a dus la scăderea pieţei media la aproximativ 50%. Am fi putut realiza profit, la Kanal D, mult mai repede, dacă n-ar fi existat criza. Însă noi am pornit de la zero în România, nu am achiziţionat o televiziune cu o cotă de piaţă şi notorietate existente. A fost un efort îndelungat, care ne-a dus în ultima vreme în top 3 staţii din România şi de multe ori chiar la locul I sau II în prime-time. Efort pentru care ţin să mulţumesc întregii echipe.

Reporter: Dacă ne uităm la anii trecuţi, pierderile şi cifra de afaceri însumează de fiecare dată 20-22 de milioane, iar asta aproximează costurilor. În 2014, conform datelor de la Ministerul de Finanţe, cifra de afaceri a fost de 18,3 milioane de euro, cu o pierdere netă de 3,7 milioane. Cum aţi obţinut trecerea pe plus în 2015?

Haluk Kurçer: Pe de o parte, am optimizat costurile internalizând o mare parte dintre producţiile Kanal D şi eficientizând spaţiul în care funcţionăm, atât administrativ, cât şi din punctul de vedere al studioului. Pe de altă parte, am abordat o strategie de programe care a oferit publicului diversitate şi unicitate. Lucru care ne-a dus la creşterea cotei de audienţă, odată cu care au crescut şi veniturile.

Reporter: Odată cu creşterile de ratinguri, intenţionaţi să creşteţi şi tarifele de publicitate?

Haluk Kurçer: Cu cât audienţa este mai mare, cu atât clienţii de publicitate devin mai interesaţi de produsul tău. Când reuşeşti să creşti valoarea staţiei, se modifică implicit şi preţurile, mai ales că păstrarea unui anumit nivel de performanţă înseamnă şi investiţii permanente. Acest lucru impactează automat şi CPP-ul (costul pe punctul de rating, care dă preţul publicităţii - n.r.). Acest cost va evolua în funcţie de performanţele noastre.

Reporter: Vorbind de audienţă, serialele turceşti din prime-time, ca "Bahar: Viaţa furată" sau "Furtună pe Bosfor", fac performanţe foarte bune. Pe ce anume mai mizaţi?

Haluk Kurçer: De la începutul anului am introdus în economia "WOWBiz" o componentă puternic socială, păstrând în acelaşi timp zona de monden curat şi de exclusivităţi. "WOWBiz" e un program care poate fi vizionat acum de întreaga familie. În plus, ne-am dorit o grilă diversă, iar în week-end difuzăm şi alte tipuri de show-uri, de la „Roata Norocului” sau „Ochii din umbră”, la producţii proprii tip reportaj sau investigaţii, ca „Asta-i România” şi „Sabbagh în acţiune”. Daytime-ul (intervalul orar 10.00-17.00 – n.r.) e bine acoperit de formate de asemeni proprii, ca „Te vreau lângă mine” şi „Teo Show”.

Reporter: Înţeleg că vedeaţi o problemă în poziţionarea anterioară, tabloidă, a unor producţii ca "WOWBiz".

Haluk Kurçer: "WOWBiz" este un late night show, dar ne dorim să fie o emisiune curată, care să poată fi urmărită de toţi membrii familiei şi, în acelaşi timp, să schimbe în bine viaţa unor oameni.

Reporter: Există informaţii că PRO TV va lansa din toamnă un late night show cu Florin Călinescu. Cum comentaţi?

Haluk Kurçer: Excelent! Înseamnă că vom avea concurenţă, iar concurenţa ne face mai buni.

Reporter: În ultimul timp, după KidSing, în grila Kanal D nu mai există formate de divertisment globale de dată recentă. Serialele turceşti au funcţionat bine în locul lor. Ce veţi face în următoarele sezoane?

Haluk Kurçer: Nu avem în plan achiziţii de formate majore. Pe lângă seriale, am enumerat deja formatele produse in-house, care ne oferă performanţele dorite. Ne-am diferenţiat de competiţie prin astfel de producţii, iar publicul a reacţionat pozitiv. Nu avem motive să schimbăm strategia.

Reporter: Vorbind de serialele turceşti, ce puteţi să-mi spuneţi despre costurile de achiziţie? Nu mă aştept să le puteţi face publice, dar mă interesează orice indicaţie.

Haluk Kurçer: Într-adevăr, nu pot dezvălui cifre precise, din două motive. Unul e că avem relaţia noastră cu Dogan Turcia, care produce sau are la rândul lui relaţii cu producători de seriale turceşti. Al doilea, că şi alte posturi din România achiziţionează seriale turceşti. Singurul lucru pe care vi-l pot spune e că în ultimii ani preţurile au crescut, fiindcă a crescut şi calitatea. Dacă acum câţiva ani plăteam 100 de euro pentru un lucru anume, acum plătim 200.

Reporter: De când Kanal D emite în România, de-a lungul timpului, au circulat diferite informaţii fie referitor la vânzarea postului, fie referitor la achiziţii pe care proprietarul turc, Dogan, urmează să le facă. Trecerea pe profit schimbă ceva?

Haluk Kurçer: Intenţii de vânzare? Dacă există, eu nu ştiu, şi ar trebui să ştiu, fiindcă sunt nu numai preşedinte executiv al Kanal D România, ci şi membru al Consiliului de Administraţie al Dogan Media International. Ce vă pot spune e că suntem deschişi să investim în continuare în România, şi când spun asta, vă spun că vizăm şi alte industrii. În ce priveşte piaţa media, dacă apar oportunităţi, cu siguranţă le vom analiza.

(Interviul a fost realizat de Iulian Comănescu)

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
kanal d ,
interviu ,
Haluk Kurçer ,
media ,
deleviziune ,
seriale ,
rating
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
„În 20 de ani nu vom mai fi români”. TEORIA IREALĂ care adânceşte cele mai negre temeri ale românilor