- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (12.05.2011, 16:58)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu - un eveniment de 5,8 milioane de euro
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, care se desfăşoară anul acesta între 27 mai şi 5 iunie, are un buget de 5,8 milioane de euro, egal cu cel al ediţiei trecute, a declarat, joi, directorul evenimentului şi al Teatrului Naţional "Radu Stanca" de la Sibiu, Constantin Chiriac.
272 afișări
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu - un eveniment de 5,8 milioane de euro
Din această sumă, doar 26% provin din bani publici, a adăugat Chiriac. "Cred că este singurul eveniment care are un procent atât de mic de finanţare publică", a spus acesta.
De asemenea, Chiriac a spus că, în patru zile de când au fost puse în vânzare biletele, locurile pentru cinci spectacole au fost epuizate, fiind vândute, în total, 3.000 de bilete.
Festivalul are, în medie, 60.000 de spectatori pe zi. Anul acesta, locurilor în care se desfăşoară de obicei spectacolele li se adaugă Grădina Zoologică din Sibiu, unde va avea loc reprezentaţia "Girafele" a Teatrului Pavana (Olanda).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel dă un ultimatum pentru Hamas: „Armistițiu sau invadăm Rafah într-o săptămână”. Netanyahu ar putea fi acuzat de crime de război de către CPI
-
F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent la BSDA 2024
-
Spionajul american avertizează: Războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând
-
Parada Kremlinului. Rusia prezintă tancuri occidentale capturate în Ucraina
Joia trecută au fost puse în vânzare peste 10.000 de bilete la cea de-a XVIII-a ediţie a menifestării, care va avea loc, în Sibiu şi împrejurimi sub genericul "Comunităţi". Preţul unui bilet variază între 10 şi 40 de lei, în funcţie de eveniment şi de locul în sală. Ghidul evenimentelor din acest an şi programul complet al festivalului pot fi consultate online pe www.sibfest.ro, secţiunea Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Biletele pentru festival pot fi cumpărate online, pe sibfest.ro.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi dimensiune din lume. Agenda de evenimente din acest an este una deosebit de bogată şi variată şi aduce publicului producţii reprezentative ale marilor companii din străinătate şi din România, spectacole de stradă în oraşul vechi, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte, instalaţii şi ateliere, care au loc atât în spaţii convenţionale, cât, mai ales, în spaţii neconvenţionale.
Secţiunea "Spectacole eveniment" a festivalului va prezenta producţiile unora dintre cei mai importanţi şi apreciaţi artişti de pe scena internaţională, oferind publicului din România şansa de a vedea producţii de excepţie.
Una dintre cel mai bine cotate companii japoneze de teatru experimental, Yamanote Jijosha, va reveni la Sibiu pentru a prezenta spectacolul "Parfum de iubire, parfum de tămâie", folosind tehnica de interpretare numită Yojo-han.
Tot în cadrul acestei secţiuni, festivalul oferă un focus dedicat lui Ascanio Celestini, unul dintre cei mai cunoscuţi actori, dramaturgi şi regizori de film italieni ai momentului. Faimosul regizor italian va prezenta la Sibiu trei dintre producţiile sale - "Oaia neagră", "Poveşti despre nebuni" şi "Fabrica".
Burgtheater Viena va prezenta, în premieră în România, în cadrul acestei secţiuni, spectacolul "Portretul lui Dorian Gray", în regia lui Bastian Kraft.
Evenimente speciale vor fi prezentarea spectacolelor "D'ale carnavalului" şi "Felii", două dintre producţiile recente ale Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Potrivit specialiştilor teatrului, unele dintre cele mai aşteptate spectacole din acest an sunt "Idiotul", în regia lui Eimuntas Nekrošius, câştigător al premiului UBU pentru teatru, "A fost odată Andrzej, Andrzej, Andrzej şi Andrzej", o producţie despre legendele culturii poloneze, "Leonce şi Lena", spectacolul care a fascinat scena teatrală europeană prin formula de teatru de improvizaţie a regizorului Zoltán Balázs, şi "Amancio Prada - dans macabru", o producţie a faimosului Teatro de La Abadía.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Primăria şi Consiliul Local Sibiu, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Institutului Cultural Român, Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Consiliului Judeţean Sibiu şi Uniunii Teatrale din România (UNITER). Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi al reprezentantului Comisiei Europene pentru Educaţie, Formare, Cultură şi Tineret.
Citește pe alephnews.ro: „Ucraina poate lovi în interiorul Rusiei cu armele primite de la Marea Britanie”, anunță David Cameron. UK se angajează să ajute Ucraina cu 3 miliarde de lire sterline anual
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: România are nevoie de o altă structură statală, care să-ți folosească banii mai eficient și să genereze creștere economică
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe