Foştii jurnalişti ai Academiei Caţavencu lansează, săptămâna viitoare, revista Kamikaze

Foştii jurnalişti de la Academia Caţavencu, care au părăsit echipa săptămânalului la începutul lui martie, lansează, săptămâna viitoare, revista Kamikaze, într-un tiraj de 60.000 de exemplare şi la preţul de 2,5 lei, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Prisăcariu.

Foştii jurnalişti ai Academiei Caţavencu lansează, săptămâna viitoare, revista Kamikaze (Imagine: Mediafax Foto)

"Vom lansa (revista, n.r.) săptămâna viitoare. Încă nu ştim ce zi de apariţie va avea, e o discuţie pe tema asta. Revista va avea un tiraj de 60.000 şi va fi disponibilă la preţul de 2,5 lei", a precizat Prisăcariu.

Totodată, acesta a precizat că revista va fi prezentă şi în online, pentru moment fiind disponibilă la adresa catavenculnou.ro. "Deocamdată vom merge pe catavenculnou.ro şi vom lansa site-ul care conţine numele noii reviste undeva la începutul săptămânii viitoare", a subliniat jurnalistul.

Totodată, acesta a precizat că, "în principiu", se va păstra vechea organigramă de la Academia Caţavencu. "Nu am făcut încă o organigramă bătută în cuie. Dar, ţinând cont că de la Caţavencu au plecat atât redactorul-şef, cât şi redactorul-şef adjunct, vom avea, în principiu, aceeaşi organizare", a mai spus Prisăcariu.

Redactorul-şef al Academiei Caţavencu a fost Marius Borţea, în timp ce Cătălin Prisăcariu a ocupat funcţia de redactor-şef adjunct.

Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, a declarat, pe 3 martie, pentru MEDIAFAX, că 20-25 dintre persoanele care lucrau la publicaţie au decis să părăsească ziarul şi, împreună, vor realiza "un Caţavencu alternativ", un săptămânal de satiră politică, care va apărea print şi online. Mircea Toma a spus că pleacă pentru un nou proiect, la care s-au raliat în jur de 20-25 de persoane de la Academia Caţavencu.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
KAMIKAZE ,
LANSARE ,
catavencu ,
Cătălin Prisăcariu
COMENTARII
  • draculis 10 mar 2010

    "Sa'n floreasca orice floare"spun chinezii si au creat - pe acest principiu - un miracol industrialo-eco-
    nomic din vechea China."Sa'n floreasca orice floare"si in pressa noastra,prea cu"capastru si zabala"
    si telecomandata de stapani.Vrem afirmarea de noi talente,diversificare,suflul occidental si mult pa-
    triotism,chiar si in humorul,care il vom vedea in noua revista"KAMIKAZE" Suntem alaturi de noua revolutie massmedia pe care o incepeti voi.Contactati-ne si veti avea o lansare surpriza GRATIS

  • Căcălin Cacănariu 9 mar 2010

    Cătălin Prisăcariu? Un taranoi, un marlan venit in Bucuresti de cativa ani, s-a mai spilcuit un pic,
    s-a mai dat "cu gel de Capitala", isi da importanta pe la Realitatea TV cand mai e invitat din cand in cand , iar acum e "baiat de Bucuresti", de fapt un cacacios care nu prea stie bine limba romana (dar la poantele de la Catavencu nu se cunoaste in scris, ca astia-s si-asa cu poante), iar acum e mare redactor-sef. Cum mama * a ajuns si asta redactor -sef... nu stiu, dar banuiesc.

  • Andrei 9 mar 2010

    Adresa e catavencunou.ro, nu catavenculnou

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa