- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Mircea Toma pleacă de la Academia Caţavencu, împreună cu 20-25 de angajaţi
Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, a declarat pentru MEDIAFAX că 20-25 dintre cei care lucrau la publicaţie au decis să părăsească ziarul şi, împreună, vor realiza "un Caţavencu alternativ", un săptămânal de satiră politică, care va apărea print şi online.
Mircea Toma pleacă de la Academia Caţavencu, împreună cu 20-25 de persoane (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Mircea Toma a spus că pleacă pentru un nou proiect, la care s-au raliat în jur de 20-25 de persoane de la Academia Caţavencu.
"Eu aveam contract de colaborare la Academia Caţavencu şi sunt printre cei care pleacă. Nu ştiu de toată lumea. Lucrurile s-au precipitat de ieri", a spus Mircea Toma.
Potrivit lui Toma, noul proiect va fi o publicaţie săptămânală de satiră politică.
"S-a născut ideea unui proiect alternativ, care să încerce să reclădească un proiect editorial care să realizeze mai bine spiritul Caţavencu", a afirmat Mircea Toma. El a făcut referire la "independenţa înghesuită" de anul trecut, mai ales în campania electorală, când "s-a sărit peste un anumit nivel de suportabilitate". La aceste lucruri se adaugă, potrivit lui Toma, faptul că managementul general şi-a dat seama că Academia Caţavencu este un proiect viabil şi profitabil, "care poate să ducă în cârcă datorii din alte părţi".
"Este vorba despre proiectul unei noi reviste. Ar trebui să fie un Caţavencu alternativ, o publicaţie săptămânală, de satiră politică. Intenţia este de a se păstra denumirea Caţavencu în numele noii publicaţii", a mai spus Mircea Toma, precizând că marca "Academia Caţavencu" este deţinută de grupul Realitatea - Caţavencu.
"Ideal ar fi să ieşim cu ea într-o săptămână", a spus Mircea Toma, referindu-se la momentul lansării noii reviste. El a mai afirmat că noua publicaţie "va fi cu siguranţă şi online şi print".
Proiectul revistei va fi coordonat de echipa care părăseşte Academia Caţavencu. "Coordonarea va rămâne pe structura existentă. Eu sunt un senior, nu am atribuţii în organizare, în managementul revistei", a explicat Mircea Toma.
Toma: Banii vin de la o persoană care-i are
Noua publicaţie va fi finanţată printr-un împrumut făcut de redactori, care, cu "energia vârstei", "optimism" şi "încrederea cititorilor" speră să poată înapoia banii împrumutaţi.
"Este vorba despre un împrumut pe care l-au făcut redactorii. Va fi o cooperativă de ziarişti. Banii vin de la o persoană care-i are. Relaţia dintre acea persoană şi noua publicaţie sper să fie «fair». Banii sunt avansaţi şi vor fi restituiţi", a spus Mircea Toma.
El a precizat că nu o cunoaşte personal pe respectiva persoană. "Eu, personal, nu-l cunosc. Este o persoană care are nişte bani", a explicat Mircea Toma, precizând că este posibil ca persoana respectivă să rămână interesată în noul produs şi după restituirea împrumutului, dar trebuie să se păstreze independenţa editorială a ziarului.
Cătălin Prisăcariu: au fost presiuni editoriale, tentative de cenzură
Pe de altă parte, Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct, a declarat pentru MEDIAFAX că va pleca la noua publicaţie. El a spus că revista va avea acelaşi format şi acelaşi număr de pagini, respectiv 24, ca Academia Caţavencu.
"Layout-ul va fi modificat, dar nu esenţial. Va fi mai vizibil şi mai aerisit, Vor fi rubricile de forţă ale revistei, investigaţii, bârfe, umor. Vor apărea şi rubrici noi, de satiră şi reportaj. Vom modifica puţin structura de reportaje şi în loc de o pagină de reportaje o să avem două sau trei. Şi cea mai importantă modificare este cea referitoare la independenţă. Una dintre marile probleme este că, mai ales în 2009, un an electoral foarte greu, au fost presiuni editoriale, tentative de cenzură, unele nereuşite, altele, din păcate, reuşite. Vrem să aducem Caţavencu la momentul când nu aveam niciun fel de presiuni", a explicat Cătălin Prisăcariu.
Cine mai pleacă de la Academia Caţavencu?
Potrivit lui Prisăcariu, printre cei care au decis să plece de la Academia Caţavencu se numără şi Marius Borţea, redactor-şef, Gabriel Drogeanu, secretar general de redacţie, Alexandru Căutiş, Răzvan Cucui, Alexandru Duţu, Daniel Goace, Dragoş Muşat, Mălin Muşatescu, Iulian Tănase, Marian Turosu, Alexandru Vărzaru, Silviu Apostol, Roxana Jipa, Alina Moscalu, Radu Alexandru şi Andrei Manţog.
La Academia Caţavencu vor rămâne, dintre fondatorii ziarului, Doru Buşcu, Ioan T. Morar şi Eugen Istodor. Istodor a scris pe blogul său: "Rămân la «Academia Caţavencu»".
Despre plecările de la Academia Caţavencu au mai scris www.zoso.ro, www.paginademedia.ro şi www.reportervirtual.ro.
Publicaţia Academia Caţavencu face parte din trustul Realitatea - Caţavencu, controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.
-
Reabilitarea termică a clădirilor de locuit va putea fi finanţată cu fonduri UE
Social ieri, 21:12
Creşterea performanţei energetice a clădirilor va putea fi finanţată cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmând să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990. citeşte tot
-
Videanu, la Gândul Live: Deşi stă bine în sondaje, USL ar lua exact 53% cu votul uninominal
Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, joi seară, la Gândul LIVE, că USL ar lua, cu votul uninominal, exact 53%, deşi stă foarte bine în sondaje, el menţionând, pe de altă parte, că PDL va face la locale o figură bună şi va obţine peste 30% la primării şi la Consilii Judeţene. citeşte tot





Mircea Toma pleaca..?
Pai esta este o limba cu doua piciorishe. De unde i se presara mai mult malai pe varf...inseamna ca acolo este nordul. Si la moralitatea lui....il arata intotdeauna cu exactitate.
Lumea moare de necaz si baba se piaptana. Realitatea politica romaneasca e mai satirica de cat o pot face cei din aceasta presa anacronica.
Apai ca asta pleaca nu este nici o problema.Trebuia sa faca asta mai de mult! Sper ca nu-l va mai angaja nimeni.La un moment dat se comporta ca fiind cel care "a pus coada la pruna".