ICR Bruxelles a preluat funcţia de vicepreşedinte al reţelei EUNIC Belgia

Institutul Cultural Român (ICR) din Bruxelles a preluat funcţia de vicepreşedinte al reţelei EUNIC a institutelor culturale europene prezente în Belgia, informează instituţia.

209 afișări
Imaginea articolului ICR Bruxelles a preluat funcţia de vicepreşedinte al reţelei EUNIC Belgia

ICR Bruxelles a preluat funcţia de vicepreşedinte al reţelei EUNIC Belgia

Cu peste 20 de membri, între care Alliance française, British Council, Goethe-Institut, Institutul Cervantes, Institutul Polonez, EUNIC Bruxelles susţine multilingvismul, dialogul intercultural, diversitatea şi valorile comune europene. La nivel global, EUNIC numără 89 de reţele în 74 de ţări.

Prezenţa ICR Bruxelles în reţelele EUNIC Bruxelles şi Olanda este una foarte activă. În 2013, ICR Bruxelles a coordonat standul EUNIC la Târgul de Carte de la Bruxelles şi a avut un aport substanţial la alte proiecte (Transpoesie, campania comună de promovare a cursurilor de limbă).

Fidel strategiei sale de sprijinire a vocaţiei europene a Republicii Moldova, ICR Bruxelles a iniţiat procesul de aderare în premieră a Ambasadei Republicii Moldova la Bruxelles la reţeaua institutelor culturale naţionale ale statelor membre Uniunii Europene. Republica Moldova va participa în toamnă, alături de România, la proiectul european Transpoesie 2014, care marchează Ziua Europeană a Limbilor şi promovează poezia şi diversitatea lingvistică europeană în spaţiul public din capitala Belgiei.

"Integrarea europeană reprezintă marea noastră prioritate, iar apartenenţa Republicii Moldova la spaţiul cultural european consolidează acest proces", a declarat ambasadorul Republicii Moldova la Bruxelles, Mihai Gribincea, cu ocazia aderării.

De asemenea, directorul ICR Bruxelles şi vicepreşedintele EUNIC Bruxelles, Robert Adam a declarat: "Republica Moldova s-a alăturat unui club select, cu al cărui sprijin îşi poate face cultura mai cunoscută şi mai bine conectată la mizele prezentului".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici