"Mănâncă, roagă-te, iubeşte" - cea mai furată carte din reţeaua Diverta, în 2011

Volumul "Mănâncă, roagă-te, iubeşte", de Elizabeth Gilbert, a fost cea mai furată carte din reţeaua Diverta, anul trecut, cu 49 de exemplare lipsă la inventarul grupului de librării, au declarat reprezentaţii companiei pentru MEDIAFAX.

570 afișări
Imaginea articolului "Mănâncă, roagă-te, iubeşte" - cea mai furată carte din reţeaua Diverta, în 2011

"Mănâncă, roagă-te, iubeşte" - cea mai furată carte din reţeaua Diverta, în 2011

Hoţii de cărţi au avut, de data aceasta, gusturi eclectice, de la Umberto Eco la Elizabeth Gilbert, Aurora Liiceanu şi volume despre fotografia de călătorie.

Astfel, pe locul al doilea în topul cărţilor furate din lanţul de librării s-au clasat cărţile din seria "Amurg/ Twilight" - ediţia cartonată, cu 42 de exemplare lipsă, urmată de cartea pentru copii "Elefantul cu pătrăţele", cu 39 de exemplare furate.

Pe poziţia a patra s-a situat volumul "Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent", de Dale Carnegie, cu 31 de exemplare lipsă, la egalitate cu o altă carte semnată de Elizabeth Gilbert, "Şi am spus da, o poveste de iubire", şi cu "Viaţa nu-i croită după calapod", de Aurora Liiceanu.

Au mai fost furate din reţeaua Diverta volumele "Vertigo. Lista infinită", de Umberto Eco, cu 30 de exemplare lipsă, "Jurnalul unui puşti 2. Rodick e cel mai tare", de Jeff Kinney, cu 29 de exemplare lipsă, şi "Fotografia de călătorie", de Michael Freeeman, cu 28 de exemplare lipsă.

Pe ultimul loc în Topul 10 al cărţilor furate din reţeaua Diverta se află "Secretul: Învăţături zilnice", de Rhonda Byrne, cu 26 de exemplare lipsă.

Reprezentanţii lanţului Diverta au declarat pentru MEDIAFAX că, faţă de anul anterior, furtul de carte a scăzut, hoţii orientându-se către produsele electronice, precum căştile.

Reţeaua Diverta are în prezent 38 de librării în toată ţara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici