Ministerul Culturii, acuzat de sindicatul RADEF de grava situaţie actuală a angajaţilor şi a patrimoniului regiei

Ministerul Culturii (MC) este acuzat, într-o scrisoare deschisă transmisă de CNS Cartel ALFA şi Sindicatul Liber RomaniaFilm, de grava situaţie actuală a RADEF, printre cerinţele sindicaliştilor numărându-se plata la zi a salariilor, a datoriilor către bugetele de stat şi a asigurărilor de sănătate.

175 afișări
Imaginea articolului Ministerul Culturii, acuzat de sindicatul RADEF de grava situaţie actuală a angajaţilor şi a patrimoniului regiei

Ministerul Culturii, acuzat de sindicatul RADEF de grava situaţie actuală a angajaţilor şi a patrimoniului regiei (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Printre instituţiile cărora le-a fost adresată această scrisoare deschisă se află Administraţia Prezidenţială a României, Guvernul, Senatul, Camera Deputaţilor, Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei şi mai multe organizaţii non-guvernamentale care au ca principal obiect de activitate sprijinirea filmului românesc.

"Considerăm că întreaga răspundere a situaţiei actuale a RADEF RomaniaFilm este a conducerii Ministerului Culturii şi a membrilor Consiliului de Administraţie al RADEF RomâniaFilm. Dacă, până în luna mai 2015, situaţia salariaţilor regiei era precară din cauza lipsei membrilor Consiliului de Administraţie legal constituit, acum situaţia s-a înrăutăţit tocmai prin numirea interimară de către Ministerul Culturii a actualilor membri în CA, care nu au alt interes decât acela de a-şi încasa retribuţia lunară majorată şi de a respecta indicaţiile «de la centru», în vederea deservirii unei clientele politice", se arată în scrisoarea deschisă remisă MEDIAFAX.

Membrii vechi ai Consiliului de Administraţie, care au fost demişi în 2012, aveau o retribuţie lunară de 500 de lei, iar membrii actuali beneficiază de o remuneraţie de 3.500 de lei, sume care se plătesc cu prioritate, la data actuală existând o restanţă faţă de angajaţi de patru salarii, se mai arată în document.

O altă problemă menţionată în scrisoarea deschisă este cea a predării, fără respectarea prevederilor Legii 303/2008, a cinematografelor Gloria, Favorit şi Giuleşti din Bucureşti către administraţia locală, urmând Patria şi Scala din Capitală, care - din cauza datoriilor către furnizori - nu mai dispun de utilităţi, precum şi alte 10 săli de cinema din ţară.

Printre cerinţele sindicaliştilor se află plata la zi a salariilor restante, a datoriilor către bugetele de stat şi a asigurărilor sociale şi garantarea de Ministerul Culturii şi Consiliul de Administraţie a locurilor de muncă existente la RADEF Româniafilm.

Pentru că au fost făcute numeroase adrese către conducerea Ministerului Culturii şi membrii CA al RADEF, rămase fără răspuns, potrivit preşedintelui Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi, această scrisoare deschisă este ultima încercare pe care sindicatul o face în vederea includerii cinematografelor în lista de priorităţi a Ministerului Culturii şi a Guvernului României, prin care să se asigure locurile de muncă ale salariaţilor RADEF RomâniaFilm şi garantarea dreptului constituţional al cetăţenilor la cultură, conform art. 33 din Constituţia României, se mai arată în document.

În ceea ce priveşte Ministerul Culturii, răspunsul venit din partea reprezentanţilor acestuia a fost că majoritatea solicitărilor vor fi lămurite într-o conferinţă de presă pe care ministrul Ionuţ Vulpescu o va susţine la sfârşitul lunii august.

"Cândva, la sfârşitul acestei luni, va fi o conferinţă de presă a cărei dată de desfăşurare urmează să fie anunţată şi se vor comunica punctual răspunsuri la mai multe solicitări primite", au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai instituţiei.

RomâniaFilm (RADEF) este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat şi care are ca principal obiect de activitate proiecţia de filme cinematografice. A fost înfiinţată ca regie autonomă pe 1 august 1991, prin H.G. 530/1991. Imobilele şi sălile propriu-zise aflate în administrare constituie obiect al proprietăţii private de stat, se arată pe site-ul instituţiei.

RomâniaFilm a luat naştere la începutul anilor '50, odată cu naţionalizarea cinematografiei româneşti, ca o companie de stat învestită cu un rol important în domeniul finanţării producţiei de filme artistice, documentare şi de desen animat româneşti şi în domeniul distribuţiei de filme româneşti şi de import. Producţia naţională de filme se realiza din surse proprii obţinute din difuzarea filmelor, fără finanţare de la bugetul de stat. Principiul unic de funcţionare, de la înfiinţare, a fost şi este acela al autofinanţării.

De atunci şi până în prezent, RomâniaFilm a continuat să existe sub diferite denumiri şi a cunoscut diverse faze de evoluţie şi dezvoltare. A avut şi are un rol important în promovarea celor mai importante producţii naţionale şi internaţionale, a reabilitat, modernizat şi digitalizat mai multe cinematografe din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici