O carte pe zi: „Istoria comicului românesc” de Claudiu T.Arieşan

De mai bine de o sută de ani, aproape toţi marii exegeţi români, începând cu Dumtriu Drăghicescu, cu a sa „Din psihologia poporului român”, au remarcat şi subliniat înclinaţia spre umor a poporului nostru. Ca atare, e de presupus că mai toţi, oricum toţi marii creatori români n-au fost lipsiţi, măcar într-o perioadă a vieţii lor de umor.

Reviste complet uitate acum, de acum mai bine de o sută de ani, atestă că aproape nu a existat mare scriitor român care să nu-şi fi exersat latura umoristică în paginile lor. Numai că sunt foarte puţini, spre deloc, cei care să fi cercetat acest domeniu.

Iată că o face un cunoscut profesor de la Universitatea de Vest din Timişoara, Claudiu T. Arieşan. Clasicist, estet, eseist pasionat de muzică şi film, autor a sute de articole, om de televiziune, universitarul Claudiu T. Arieşan are o deviză favorită: Ridendo dicere verum (Să spui adevărul cu un surâs pe buze). „Haz de necaz”, „râsu-plânsu”, „cine râde la urmă râde mai bine”, „ţară tristă plină de umor”, „râde ciob de oală spartă” – reprezintă tot atâtea faţete ale acestei vocaţii de înveşmântare în surâs de care noi, românii, suntem capabili la moduri nu neapărat unice, însă de cele mai multe ori extreme.

„Românul are o virtute a înveştmântării în surâs” mai spune profesorul, iar această virtute îl ajută să supravieţuiască în condiţii adeseori tragice şi complicate. Ea îl apropie de mari popoare, de englezi, de evrei, de popoare care au suferit de-a lungul istoriei. Omul poate fi definit şi ca fiinţa capabilă de a râde, mai spune profesorul, reluând maxime celebre de sute de ani. Cu asemenea gânduri şi cu o cercetare intensă, perseverentă de mulţi ani, nu i-a fost greu să elaboreze această istorie a comicului românesc – în care, firesc, face o trecere în revistă a comicului şi la alte popoare şi face referire la mari oameni de cultură ai lumii. L-a ipsirat, spune Caludiu T. Arieşan, un text umorist dintr-o revistă din anii 4o, apoi eforturile lui George Călinescu de a desluşi şi comicul în literatură. A ieşit o istorie încărcată de simpatie şi încredere.

S-a spus despre această carte, aflată acum la a doua ediţie, revăzută şi adăugită, că ar fi un prim manual de comicologie românească aplicată, cu reverberaţii nu doar literare, ci atingând şi domenii precum istoria artei, muzica, jurnalismul, antropologia, studiile teologice sau istoria culturii şi civilizaţiei. Asta dacă lucrarea va primi avizul favorabil al înţelegerii din partea publicului sau, măcar, un surâs condescendent al cititorului amuzat!

O lucrare monumentală la care profesorul timişorean a muncit douăzeci de ani. În care sunt tratate în amănunt: abordările analitice ale râsului, umorul şi ironia, comicul universal şi comicul românesc, evoluţia comicului în literatura cultă, umorul în publicistică; nu lipseşte, fireşte, un excurs bibliografic în comicologia românească, despre notele specifice ale râsului naţional şi umorului popular românesc, despre teoreticieni ai specificului autohton şi interpretări ale umporului cult românesc.

„Pariul vieţii acestui cărturar spumos şi energic e atît de convingător şi ataşant: ca latinist, el înleşneşte accesul ănvăţăceilor spre izvoarele de nemurire ale culturii eruopene; ca istoric al comicului românesc şi universal, profesorul Arieşan deosebeşte spritul superior al uniui Socrate, Rabelais sau Kierkegaard de bufoneria agramată şi vulgară a comedianţilor de duzină.” (Mihail Neamţu)

Claudiu T. Arieşan – Istoria comicului românesc. Ediţia a doua, revizuită şi adăugită. Editura Datagroup. 569 pag.