O carte pe zi: „Roma. Naşterea celui mai mare imperiu al Antichităţii”, de Anthony Everitt

„Istoria măreaţă a ascensiunii necontenite de 500 de ani a unui simplu oraş către statutul de imperiu.“ Kirkus Reviews

93 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Roma. Naşterea celui mai mare imperiu al Antichităţii”, de Anthony Everitt

O carte pe zi: „Roma. Naşterea celui mai mare imperiu al Antichităţii”, de Anthony Everitt

În istorie cel puţin, sunt mai fascinante şi mai seducătoare căderile, destrămările, prăbuşiriele marilor imperii, mai pline de consecinţe şi ca atare au atras mai mult scrierile despre ele. De la Edwars Gibbon încoac, sirotii au reflectat mult asupra căderii Imperiului Roman. Sau asupra dezvoltării lui. Anthony Everitt, autor al biografiilor lui Cicero, Augustus şi Hadrian, care au devenit bestselleruri, prezintă povestea impresionantă a Romei şi a ascensiunii sale remarcabile de la un târg agrar obscur la cel mai mare imperiu pe care l-a cunoscut Antichitatea.

Scriu editorii:

„Apărând ca un mic oraş într-un grup de sate de deal în secolele al VIII-lea – al VII-lea î.Hr., Roma a devenit puterea preeminentă a lumii antice. Everitt transformă povestea ascensiunii Romei către glorie într-un bestseller erudit, plin de lecţii valabile şi pentru epoca noastră. El face cronica luptei dintre patricieni şi plebei care a definit politica Republicii. Arată cum strategia vicleană a Romei de a oferi cetăţenie supuşilor săi înfrânţi a fost fundamentală în expansiunea dominaţiei imperiului său înfloritor. Şi subliniază coroziunea normelor constituţionale care a însoţit expansiunea imperială a Romei, pe măsură ce obiceiurile vechi ale compromisului politic au cedat locul violenţei şi războiului civil. La final, puterea şi bogăţia inimaginabile au corupt virtuţile tradiţionale ale Republicii, iar Roma a triumfat peste tot, mai puţin între graniţele sale.

Declinul şi căderea Romei fascinează de multă vreme istoricii, dar povestea modului în care a fost cucerit imperiul este la fel de impresionantă. În Roma. Naşterea celui mai mare imperiu al Antichităţii, unul dintre cei mai respectaţi cronicari ai lumii antice ne spune această poveste într-un mod care va atrage, va informa şi va lumina mintea cititorului modern.”

Anthony Everitt este profesor invitat de arte vizuale şi performative la Universitatea Trent din Nottingham, a scris numeroase lucrări despre cultura europeană şi este autorul cărţilor Cicero, Augustus, Hadrian and the Triumph of Rome, The Rise of Athens, printre altele. A fost secretar general al Consiliului Artelor din Marea Britanie.

 

Anthony Everitt – Roma. Naşterea celui mai mare imperiu al Antichităţii. Traducere din limba engleză de Ioan Ciupercă. Editura Litera. 492 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
roma,
everitt,
carte

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici