Paraschiv, Pro TV: Ne vom implica în mod sigur în tranziţia la televiziunea digitală terestră

Claudiu Paraschiv, director tehnic al Pro TV SA, a declarat marţi, la International Digital Forum, că Pro TV se va implica în mod sigur în procesul de tranziţie de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră.

448 afișări
Imaginea articolului Paraschiv, Pro TV: Ne vom implica în mod sigur în tranziţia la televiziunea digitală terestră

Paraschiv, Pro TV: Ne vom implica în mod sigur în tranziţia la televiziunea digitală terestră (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Noi cu siguranţă o să ne implicăm în procesul de digitalizare. O să fim prezenţi într-unul din multiplexuri cel puţin cu o parte din canalele noastre. Cum se va întâmpla asta? Cred că trebuie să aşteptăm să vedem cum se aşază lucrurile în următoarele luni (...) Sperăm că, la un moment dat, totuşi, piaţa să se calmeze, astfel încât să putem să avem o strategie pe termen lung. În momentul de faţă, interesul nostru de a intra în digital este pur strategic", a spus Claudiu Paraschiv.

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR - Radiocom) va primi unul dintre cele cinci multiplexe care vor fi acordate de statul român pentru tranziţia la televiziunea digitală terestră, cu obligaţia de a retransmite TVR 1, TVR 2, dar şi unele televiziuni private, potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional, care a fost avizat favorabil, pe 25 octombrie, de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Potrivit Strategiei, România trebuie să implementeze tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră până pe 17 iunie 2015. În acest sens, la nivel naţional se vor acorda patru multiplexe digitale naţionale pentru televiziune digitală terestră în banda UHF (ultra high frequency) şi unul în banda VHF (very high frequency), rămânând ca la nivel regional/local să existe posibilitatea alocării unor multiplexe suplimentare, în funcţie de posibilităţile tehnice.

"În vederea diminuării efectelor negative ale tranziţiei de la analogic la digital, având în vedere şi necesitatea asigurării continuităţii serviciului public de televiziune TVR 1, aparţinând Societăţii Române de Televiziune (SRTv), şi în acelaşi timp păstrarea unei competitivităţi loiale pe piaţă", Strategia prevede aprobarea unui acord pentru un proiect pilot ce urmează a fi dezvoltat de operatorul ce transmite în prezent serviciile publice de televiziune în format analogic (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, n.r.), în scopul implementării unui multiplex naţional de televiziune digitală terestră.

Proiectul pilot se va desfăşura până la data de 17 iunie 2015, experimentele existente urmând să facă parte integrantă din acesta, urmând ca licenţele de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru ce vor fi acordate în condiţiile Legii audiovizualului să fie implementate ulterior acestei date, se mai spune în strategie.

În acest sens, Doina Micu, Head of TV Departament la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, a declarat marţi, tot la International Digital Forum, organizat la Bucureşti, că Radiocom îşi face planul de destul de mult timp pentru ca şi România să treacă la televiziunea digitală terestră.

Potrivit acesteia, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a investit peste 100 de milioane de euro pentru crearea reţelelor sale naţionale, însă pentru modernizarea acestora în sensul tranziţiei la televiziunea digitală mai sunt necesare 20-22 milioane de euro.

Prezent la acelaşi eveniment, Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a declarat că speră ca strategia de tranziţie la televiziunea digitală terestră să fie aprobată "cât de curând" de Guvern. "Noi suntem pregătiţi să derulăm toate acţiunile care decurg din acea strategie", a mai spus Marinescu.

Proiectul de Strategie privind tranziţia la televiziunea digitală a fost postat pe site-ul MCSI pe 20 septembrie, la câteva zile după ce ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Societatea Naţională de Radiocomunicaţii ar putea, la sfârşitul acestui an, să retransmită în format digital un număr de 15 programe TV, proiect care necesită investiţii între 10 şi 20 milioane de euro.

În august 2010, Guvernul român a decis să amâne cu trei ani, până la 1 ianuarie 2015, tranziţia de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră. Această hotărâre a fost luată de Guvern, deşi România se angajase în faţa Uniunii Europene să finalizeze procesul de tranziţie la televiziunea digitală terestră până la 1 ianuarie 2012.

Decizia de atunci a Guvernului a determinat ANCOM să anuleze licitaţia pe care o demarase pentru a acorda primele două licenţe de TV digitală (multiplexe). Totodată, ANCOM a restituit celor şapte companii interesate de operarea primelor două multiplexe de televiziune digitală sumele pentru caietele de sarcini achitate în cadrul licitaţiei. Caietele de sarcini pentru cele două licenţe de TV digitală fuseseră achiziţionate de RCS&RDS, Romtelecom, TDF SAS, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, Media Sat, Österreichische Rundfunksender GmbH&Co KG şi General Satellite Sofia.

International Digital Forum 2012 s-a desfăşurat marţi, la Bucureşti, şi a reunit oficiali, autorităţi de reglementare, televiziuni şi producători de echipamente, retaileri, precum şi reprezentanţi ai consumatorilor.

International Digital Forum, ajuns la a treia ediţie, a fost organizat de Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale (ACD), în cooperare cu Grayling, companie de consultanţă în comunicare la nivel global. Fondată în anul 2009, Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale este principalul for independent consacrat promovării tehnologiilor digitale în România şi în special a tranziţiei la serviciile de televiziune digitală terestră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici