Premieră în România: Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM s-au lansat în sistem HD

Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM au început să transmită programe prin sistemul de emisie digitală terestră HD Radio, în Bucureşti, pe frecvenţa 100,6 Mhz, au anunţat oficialii companiei SBS Broadcasting Media, care operează aceste posturi de radio, joi, într-o conferinţă de presă.

11952 afișări
Imaginea articolului Premieră în România: Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM s-au lansat în sistem HD

Premieră în România: Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM s-au lansat în sistem HD (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă, organizată joi la Bucureşti, la care au participat Florin Ciobîcă, director general al SBS Broadcasting Media, Daniel Klinger, directorul tehnic al SBS, Bogdan Iana, director executiv în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Petre Dincă, consilier în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Mihai Constantin, preşedintele Asociaţiei pentru Comunicaţii Digitale (ACD), şi Scott Stull, vicepreşedinte al iBiquity Digital Corporation.

"Este un moment important pentru piaţa audiovizuală din România, lansarea transmisiei digitale a posturilor noastre de radio", a spus Florin Ciobîcă, director general al SBS Broadcasting Media. El a precizat că, odată cu lansarea emisiei digitale terestre HD Radio, SBS oferă în premieră acest serviciu în România.

Daniel Klinger, directorul tehnic al SBS, a spus că posturile de radio Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM emit în sistem HD Radio, pe frecvenţa 100,6 Mhz, în Bucureşti. Această frecvenţă este folosită în prezent de postul de radio Rock FM, pentru transmisia terestră standard analogică.

Prin folosirea tehnologiei HD Radio, pe lângă transmisia FM standard, este inserat, în aceeaşi bandă, şi un sistem digital care transmite în Bucureşti posturile Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM, a explicat Daniel Klinger.

El a mai spus că One FM devine astfel primul şi singurul post de radio din România cu transmisie exclusiv digitală - prin transmisie HD Radio şi transmisie stream audio pe internet.

"Am introdus în pachetul digital şi One FM, care a fost un radio din portofoliul SBS rebranduit în 2011 (în Rock FM, în timp ce One FM emite de atunci doar pe internet, n.r.). Este un avantaj pe care ascultătorii de HD Radio îl au faţă de cei de FM, au acces la un program în plus (One FM, n.r.), care nu e disponibil în FM", a explicat Klinger.

El a precizat că SBS a început testele pentru emisia în sistem HD Radio în urmă cu un an. "A fost o procedură pe care am dorit să o facem cât mai transparentă. Au fost mai mult de nouă luni de zile de testare, licenţa de la ANCOM am obţinut-o în noiembrie 2011, iar licenţa de emisie de la CNA în ianuarie 2012", a spus Klinger.

El a mai spus că, pentru lansarea emisiei în sistem HD Radio, SBS a investit în tehnologia amplasată în Bucureşti. Astfel, un emiţător de tip Nautel este instalat în Bucureşti pe Splaiul Independenţei. "Mai avem un astfel de emiţător instalat şi în Craiova, dar suntem în procedura de autorizare de la ANCOM", a explicat Klinger, precizând că, în total, SBS are peste 20 de emiţătoare Nautel instalate şi pe care se emite în FM, dar care pot fi adaptate la standardul HD Radio.

Investiţia pe care a făcut-o SBS pentru introducerea HD Radio în Bucureşti este de circa 100.000 de euro, a mai spus Klinger.

Pe de altă parte, Bogdan Iana, director executiv al ANCOM, a spus că autoritatea pe care o reprezintă salută iniţiativa SBS Broadcasting Media, precizând că, prin adoptarea tehnologiei HD Radio, se face un pas important pentru tranziţia de la analogic terestru la digital terestru, în privinţa radioului românesc. "Trei dintre obiectivele strategice ale ANCOM sunt utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio, protecţia consumatorului final şi promovarea noilor tehnologii. Considerăm că, prin introducerea tehnologiei HD Radio se creează premisele pentru atingerea acestor obiective (...) Asta nu înseamnă că autoritatea sprijină numai această tehnologie", a spus Iana.

Prin tehnologia HD Radio, ascultătorul beneficiază de sunet clar, fără bruiaje sau pierderi de semnal ca în cazul transmisiei analogice. Pe lângă calitatea semnalului audio, un alt beneficiu al acestei tehnologii este posibilitatea de transmitere a până la 4 programe folosind aceeaşi frecvenţă, cât şi transmiterea de informaţii de tip text pe ecranele receptoarelor.

Pentru recepţionarea semnalului HD Radio este necesară achiziţionarea unui aparat care deţine această tehnologie. Aceste aparate pot recepţiona şi posturile care emit în tehnologia clasică (AM şi FM). Recepţia posturilor de radio HD se face în mod gratuit.

Potrivit lui Mihai Constantin, aceste aparate, prin care se poate recepţiona în sistem HD Radio, sunt încă "exotice", fiind nevoie ca multă lume să asculte acest sistem nou pentru a-şi da seama că este un standard superior celui actual. "Este nevoie ca mai multe companii să folosească această infrastructură, pentru a genera o nevoie în rândul ascultătorilor", a mai spus preşedintele ACD.

"Fără o masă critică de receptoare, această investiţie este inutilă", a spus, la rândul său, Daniel Klinger, precizând că SBS a dorit să facă această investiţie în emisia HD Radio fără a avea pretenţia recuperării imediate a investiţiei. "În calitate de producători şi difuzori de programe, ne-am făcut datoria. E necesar ca această tehnologie să se răspândească la nivelul utilizatorilor", a spus Klinger.

El a mai spus că, în prezent, în Bucureşti sunt circa 70 de aparate care pot să recepţioneze Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM în sistem HD Radio, dar şi în sistemul standard din prezent.

"Există receptoare staţionare, dar şi pentru maşină, receptoare mici, portabile, există toată gama de receptoare care pot recepţiona HD Radio, dar şi FM", a explicat Klinger, precizând că preţurile pentru un receptor în sistem HD Radio sunt similare cu cele ale receptoarelor FM obişnuite, putând să înceapă de la 40 de euro şi să depăşească 200 de euro. "Sperăm că retailerii de electronice să fie interesaţi să pună la dispoziţia pieţei asemenea echipamente", a spus Klinger, precizând că speră ca în următoarea perioadă cel puţin doi retaileri să comercializeze astfel de aparate.

SBS Broadcasting Media face parte din grupul paneuropean ProSiebenSat.1, care operează în România radiourile Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM, precum şi televiziunile Prima TV şi Kiss TV.

HD Radio este un standard al iBiquity Digital Corporation şi reprezintă denumirea comercială a standardului IBOC (in-band on-channel). Folosirea standardului HD Radio în România de către SBS Broadcasting Media se face sub licenţă iBiquity Digital Corporation.

Echipamentele de emisie pentru transmisia HD Radio au fost achiziţinate de către SBS Broadcasting Media de la Nautel LTD, o companie specializată în industria radio.

Radioul digital este cea mai spectaculoasă îmbunătăţire de la introducerea standardului FM pentru radiodifuziune, în urmă cu 50 de ani. HD Radio, DAB şi DRM sunt principalele trei tipuri de transmisiuni digitale folosite în prezent.

Tehnologia HD Radio este folosită în prezent de peste 2.000 de posturi de radio din SUA, fiind în curs de implementare şi în ţări din Europa, potrivit datelor puse la dispoziţie de către SBS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici