Preotul care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt a fost distins cu Crucea Moldavă, de Sf. Parascheva

Arhimandritul Mina Dobzeu, preotul care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, a primit, sâmbătă, la vârsta de 96 de ani, distincţia Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la finalul Sfintei Liturghii oficiate de un sobor de preoţi, cu ocazia hramului Sfintei Parascheva.

Share pe Facebook 1486 afişări

Preotul care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt a fost distins cu Crucea Moldavă, de Sf. Parascheva (Foto: Nicolae Steinhardt/ Sursa:Hyperliteratura)

La ceremonialul oficiat pe o scenă amplasată pe bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi au participat mai mulţi preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan. Au participat şi Nicholas, mitropolit de Hama (Patriarhia Antohiei), Qais, episcop de Erzurum şi vicar al Patriarhiei Antohiei şi Leontie, episcop de Chitroy (Biserica Ortodoxă a Ciprului), dar şi ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi exarhul Plaiurilor.

La finalul slujbei ce a durat mai bine de două ore, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a ţinut să le mulţumească celor care au fost mărturisitori ai Ortodoxiei în temniţele comuniste. Astfel, că părintele Mina Dobzeu, cel care se aproape de vârsta de 100 de ani, a primit Crucea Moldavă.

„Avem peste 2.000 de preoţi, călugări şi călugăriţe şi multe mii de creştini mireni care au pătimit pentru credinţa lor şi dragostea lor pentru neam. Am vrut să aduc în faţa dumneavoastră un părinte foarte drag dumneavoastră, care a prins acele vremuri (...) Pentru că l-am descoperit la Huşi pe părintele Mina Dobzeu, cel care se aproape de vârsta de 100 de ani, are 96, l-am rugat să vină pentru o clipă în faţa dumneavoastră. Vi-l prezentăm cu drag şi îi oferim Crucea Moldavă pentru tot ceea ce părintele a făcut în faptă şi rugăciune în vremurile grele de atunci şi pentru vremurile, poate mai uşoare, dar totuşi cu multă dificultate şi în zilele noastre", a explicat Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Arhimandritul Mina Dobzeu este cel cunoscut drept „botezătorul lui Nicolae Steinhardt". S-a născut la 5 noiembrie 1921, în Grozeşti, judeţul Lăpuşna din Basarabia şi a purtat numele de mirean Mihail. A fost unul dintre cei şapte copii ai părinţilor săi şi i-a plăcut de mic să înveţe carte şi să citească Acatistul Sfântului Pantelimon.

La doar 13 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Hâncu, unde a rămas până în 1938. a urmat ucenicia în sculptura bisericească, la Mănăstirea Căldăruşani. În 1940 s-a întors acasă şi a găsit locul pustiit de ocupaţia sovietică. A luptat pe front la Timişoara şi în Ungaria, fapt pentru care este veteran de război al Armatei Române. În anul 1946 a fost tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în 1948. În anul 1955 a primit Taina preoţiei şi a slujit 5 ani la Mănăstirea Nicula, în Parohia Jimbor (Cluj) şi la Schitul Brădiceşti. În 1957 a început să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, dar în anul al II-lea a fost exmatriculat, scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru exprimarea opoziţiei faţă de Decretul 410/1959 privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal.

A făcut puşcărie la Galaţi, Jilava, Gherla şi la Canal – colonia de muncă din Delta Dunării, unde s-a întâlnit şi a devenit camarad cu importanţi oameni de cultură ai vremii: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, iar la Gherla cu Alexandru Zub, Alexandru Ivasiuc şi Vasile Vasilache (ajuns vicar al Episcopiei Româneşti din New York).

La Jilava, pe 15 martie 1960, monahul Mina Dobzeu l-a botezat ortodox pe Nicolae Steinhardt, „evreul intelectual, cu purtare frumoasă şi cultură", întemniţat pentru refuzul de a depune mărturie împotriva lui Constantin Noica. Întâlnirea din celula 18 de la Jilava dintre călugărul Mina şi Steinhardt şi-a pus amprenta definitiv asupra vieţii celor doi. Steinhardt scria în Jurnalului Fericirii că „acest călugăr m-a creştinat la Jilava, înfruntând, şi eu şi el, rigorile restricţiilor şi dispoziţiilor care interziceau astfel de manifestări şi convertiri. Cu acest prilej mi-am schimbat şi numele din Aurel în Nicolae".

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PREOT ,
CRUCEA MODLAVĂ ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
ULTIMA ŞANSĂ a României se joacă astăzi. Decizia prin care putem da Europei LOVITURA DE GRAŢIE. Anunţul va fi făcut din clipă în clipă

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide