Preşedintele Ungariei, prezent la Salonta, l-a omagiat pe poetul şi scriitorului maghiar János Arany

János Arany (2 martie 1817 - 22 octombrie 1882) s-a născut la Salonta (jud. Bihor), a fost poet şi scriitor, una dintre figurile proeminente ale literaturii maghiare a epocii, alături de Sándor Petöfi.

598 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Ungariei, prezent la Salonta, l-a omagiat pe poetul şi scriitorului maghiar János Arany

Preşedintele Ungariei, prezent la Salonta, l-a omagiat pe poetul şi scriitorului maghiar János Arany (Imagine: hirado.hu)

Arany a lucrat ca profesor şi jurnalist în localitatea natală, la Debrecen, Budapesta şi Nagykoros.

În deschiderea anului în care sunt săbătoriţi 200 de ani de la naşterea lui János Arany, preşedintele Ungariei, János Áder, prezent la Salonta, a spus că mesajul pe care-l inspiră statuia lui Arany din faţa Muzeului Naţional din Budapesta ar putea fi descifrat astfel: "adevăraţii eroi nu sunt cei din prima linie, ci aceia care scriu opere care vor dăinui veşnic."

Conform preşedintelui maghiar, Arany a trăit într-o perioadă istorică plină de turbulenţe, când "o seamă de patrioţi maghiari curajoşi şi determinaţi au decis să-şi ia soarta în propriile mâini".

Arany a fost preşedinte al Societăţii Kisfaludy, cea mai importantă asociaţie literară din Ungaria şi secretar general al Academiei Maghiare de Ştiinţe.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici