Preşedinţia: Antena 3 să renunţe la propagandă, Băsescu nu este ctitor al bisericii de la Cotroceni

Preşedinţia susţine că trustul de presă Intact şi televiziunea Antena 3 fac propagandă tendenţioasă şi menţionează că la sfinţirea bisericii de la Cotroceni normele bisericeşti şi procedurile legale au fost respectate şi că preşedintele Traian Băsescu nu apare drept ctitor al bisericii.

89 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia: Antena 3 să renunţe la propagandă, Băsescu nu este ctitor al bisericii de la Cotroceni

Preşedinţia: Antena 3 să renunţe la propagandă, Băsescu nu este ctitor al bisericii de la Cotroceni (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Administraţia Prezidenţială solicită public trustului Intact şi postului de televiziune Antena 3 să renunţe la propaganda tendenţioasă pe care o lansează în mod curent, măcar în această zi de duminică, în care a avut loc slujba de sfinţire a bisericii reconstruite a ansamblului Cotroceni, la 330 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii ctitorite de Şerban Cantacuzino. Totodată, Administraţia Prezidenţială solicită trustului Intact şi postului de televiziune Antena 3 să respecte credinţa persoanelor care au venit astăzi să se închine în biserica reconstruită de la Palatul Cotroceni, care fusese demolată în timpul regimului comunist. Administraţia Prezidenţială asigură opinia publică de faptul că normele bisericeşti şi procedurile legale au fost întocmai respectate în vederea acestui eveniment", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.

Preşedinţia menţionează că sfinţirea bisericii reconstruite de la Palatul Cotroceni reprezintă împlinirea unei datorii istorice faţă de voinţa şi memoria ctitorilor cantacuzini ai ansamblului de la Cotroceni.

"Textul gravat pe clopot este în acord cu regulile de redactare ale unui asemenea text, pomenind pe ctitorul aşezămintelor de la Cotroceni (voievodul Şerban Cantacuzino), numele ierarhului locului (Preafericitul Părinte Patriarh Daniel) şi numele şefului statului în al cărui mandat a fost reconstruită integral biserica. Precizăm, de asemenea, că preşedintele României, Traian Băsescu, nu apare drept ctitor al bisericii, numele său fiind prezent doar în calitate de şef al statului, întrucât biserica de la Cotroceni este biserică-paraclis al Palatului Cotroceni, face parte, din punct de vedere administrativ, din ansamblul Cotroceni şi a fost reconstruită integral, în conformitate cu dorinţa urmaşilor familiei Cantacuzino. Ctitorii pomeniţi la Sfânta Liturghie au fost membrii familiei domneşti Cantacuzino şi celelalte personalităţi ale României care au contribuit de-a lungul timpului la susţinerea Mănăstirii Cotroceni şi a bisericii demolate de comunişti în 1984", se mai arată în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu şi Maria Băsescu, miniştrii Theodor Paleologu şi Gheorghe Pogea, parlamentarii Anca Boagiu, Anghel Iordănescu şi Gabriel Oprea au participat, duminică, la slujba de sfinţire a bisericii reconstruite din curtea interioară a Palatului Cotroceni.

Potrivit unei broşuri editate de Administraţia Prezidenţială, care conţine un scurt istoric al Bisercii, în 2003-2004, la aproape un sfert de secol de la demolare, au fost demarate lucrările de reconstrucţie a bisericii fostei mănăstiri Cotroceni, sub forma unui memorial.

În perioada 2008-2009 Administraţia Prezidenţială a reluat lucrările de finalizare a bisericii, fiind zidite naosul cu turla Pantocratorului şi altarul.

"Ridicată pe fostele fundaţii, prin respectarea planului şi a dispoziţiei interioare şi exterioare, a vechilor dimensiuni şi proporţii, biserica şi-a recăpătat înfăţişarea sa anterioară. (...) Pentru o recuperare istorică cât mai fidelă, la 3 decembrie 2008, un nou clopot as fost montat pe dealul Cotrocenilor, în turnul-clopotniţă. (...) Pe el sunt aplicate Stema României, Stema Patriarhiei Ortodoxe Ronmâne şi poartă inscripţia: Cu binecuvântarea Prea Fericitului Daniel, Partiarhul Bisericii Ortodoxe Române şi din iniţiativa Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, s-a făurit acest clopot pentru Biserica Palatului Cotroceni, fostă ctitorie a Domnului Şerban Cantacuzino în A.D.MMVIII", se arată în broşură.

Oficial, trustul Intact nu a dorit să comenteze acuzaţiile preşedintelui.

De-a lungul mandatului său, preşedintele Băsescu a avut mai multe dispute cu trustul Intact şi cu ziarişti ai postului Antena 3.

Preşedinţia a acuzat în reptate rânduri trustul Intact şi televiziunea Antena de faptul că ar prezenta tendenţios anumite evenimente.

Preşedinţia a acuzat şi ziarişti ai trustului Intact de deprofesionalizare şi lipsă de deontologie, în scandaluri legate de Mircea Băsescu, Elena Băsescu şi Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici