Programele interzise minorilor sub 15 ani, difuzate la TV numai de la 24.00

Programele interzise minorilor sub 15 ani, cu excepţia filmelor artistice şi a documentarelor, vor putea fi difuzate pe posturile TV numai de la ora 24.00 (faţă de ora 22.00 în prezent) până la ora 06.00, potrivit unui proiect de Decizie de modificare a Codului audiovizualului, adoptat joi de CNA.

1622 afișări
Imaginea articolului Programele interzise minorilor sub 15 ani, difuzate la TV numai de la 24.00

Programele interzise minorilor sub 15 ani, difuzate la TV numai de la 24.00 (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit proiectului de Decizie a CNA, "programele «15» se difuzează numai în intervalul orar 24.00 - 6.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22.00 - 06.00".

Proiectul de Decizie mai prevede că "programele audiovizuale clasificate «12» sau «15» pot fi difuzate în reluare în intervalul orar 06.00 - 20.00, numai dacă respectă condiţiile de difuzare a programelor accesibile tuturor categoriilor de public sau condiţiile de difuzare a programelor AP (Acordul Părinţilor, n.r.)".

Potrivit legislaţiei audiovizualului, "programe 15" sunt "programele interzise minorilor sub 15 ani", în timp ce "programele 12" sunt "programele interzise minorilor sub 12 ani".

În prezent, legislaţia audiovizualului prevede că "programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 22.00 - 6.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă".

Prevederea privind faptul că programele interzise minorilor sub 15 ani, cu excepţia filmelor artistice şi a documentarelor, vor putea fi difuzate pe posturile TV numai de la ora 24.00 (faţă de ora 22.00 în prezent) până la ora 06.00 a fost aprobată de CNA cu opt voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi un vot "împotrivă" (Radu Călin Cristea).

Decizia CNA vine ca urmare a mai multor discuţii între membrii Consiliului privind emisiunile tabloide difuzate în prezent de posturile TV începând cu ora 22.00 şi marcate cu "15".

Membrii CNA au constatat că în multe astfel de emisiuni este folosit un limbaj injurios şi violent, iar persoanele sunt prezentate în situaţii degradante, intenţia membrilor Consiliului fiind aceea de a "împinge" aceste programe tabloide după miezul nopţii. Totodată, membrii CNA consideră că, mutând după ora 24.00 aceste emisiuni, scade riscul ca ele să fie urmărite de copii.

Proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizualului va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile, potrivit Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului.

Decizia va putea intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici