Răzvan Dumitrescu va realiza la Antena 3 emisiunea "Subiectiv", care va debuta pe 26 iulie

Răzvan Dumitrescu va realiza la Antena 3 emisiunea "Subiectiv", difuzată pe postul de televiziune începând de luni, 26 iulie, a declarat pentru MEDIAFAX realizatorul TV.

Răzvan Dumitrescu va realiza la Antena 3 emisiunea "Subiectiv", care va debuta pe 26 iulie

Răzvan Dumitrescu nu a dat detalii despre formatul emisiunii sau despre intervalul de difuzare.

Potrivit surselor MEDIAFAX, emisiunea "Subiectiv" va fi difuzată în prime time, de luni până vineri.

Mihai Gâdea, directorul executiv al Antena 3, a anunţat, pe 7 iunie, în emisiunea "Sinteza Zilei", că îi spune "bun venit din toată inima" lui Răzvan Dumitrescu la Antena 3, jurnalistul care şi-a dat demisia de la Realitatea TV declarând că a resimţit în ultimul an presiune politică.

"Am avut o serie de discuţii care ne-au făcut să înţelegem că avem aceeaşi dorinţă de a ne face meseria în mod corect, de a spune lucrurilor pe nume şi de încerca să aflăm adevărul", a spus Mihai Gâdea, în prezenţa lui Răzvan Dumitrescu, care a fost invitat în ediţia respectivă a emisiunii "Sinteza Zilei".

În primele declaraţii pe care le-a făcut după anunţul privind demisia de la Realitatea TV, Răzvan Dumitrescu a spus că decizia sa nu este influenţată de redacţiile în care a lucrat, ci are legătură cu "presiunea politică" pe care a resimţit-o între noiembrie 2009 şi iunie 2010.

Grupul de presă Realitatea Caţavencu a anunţat, pe 24 mai, încetarea colaborării cu Răzvan Dumitrescu, la solicitarea acestuia, începând cu data de 8 iunie 2010.

Răzvan Dumitrescu a moderat în ultimii ani talk-show-ul politic "Realitatea Zilei" la Realitatea TV.

Antena 3 face parte din trustul de media Intact, controlat de familia Voiculescu.

Intact Media Group deţine televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena Internaţional, Euforia TV şi Gsp TV, posturile de radio Radio ZU şi Romantic FM, publicaţiile Jurnalul Naţional, Gazeta Sporturilor, Săptămâna Financiară, Financiarul, Felicia, Top Gear şi Confidenţial.



comentează şi tu Momentan sunt 24 comentarii
Taguri:
RĂZVAN DUMITRESCU ,
EMISIUNE ,
ANTENA 3
COMENTARII
  • elena 1 feb 2012

    Trebuia sa faca ceva si opozitia.Cum sa stea cu mainile in san?Este corect ca atunci cand in strada,in tara,in viata mizeralila pe care o ducem este nevoie de schimbare.Nu se mai poate asa ceva.Este bun orice protest care se poate face pentru a atrage atentia.Daca ar asculta vocea cetatenilor ar trebui sa se retraga si Basescu si Boc,sa se faca alegeri anticipate.
    Nu trebuie lasati sa isi faca de cap,iar cand vremea va fi buna toata lumea va fi in strada.Vor pica!

  • georgica lungu 9 iun 2011

    sa se dea sub tren ca e mai sigur de reusita iar tie dumitrescule ti-as transmite sa pui osul la treaba undeva la o mina nu sta si barfi guvernul si presedintele ca vedem foarte bine pe cine slujesti pe un salariu bunicel

  • anonim 12 mai 2011

    am inpresia ca banii taiati de la populatie,sint strinsi in BNR ,care dupa ce primim de la FMI inprumutul in euro,bani romanesti inlocuiesc euro primiti ,iar banca joaca teatrul ca vind acei euro facind rocada lei ,euro .acei euro cred ca-s luati si inpartiti doar cei mai mari din PDL ACESTIA FACINDU-SI CONTURI BANCARE IN ALTE TARI.ceilalti fiind avantajati pe alte cai.asa se explica si faptul ca sa luat 1mid de la o banca .adica a acceptat conturile celor care au furat banii,si au facut cont
    .

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa