RCS&RDS şi UPC, somate de CNA din cauza posturilor TV pornografice

CNA a decis, joi, să someze public societăţile de telecomunicaţii RCS&RDS, UPC România şi DCS, din cauză că retransmit pe reţelele lor televiziuni cu conţinut pornografic, fără să respecte legislaţia audiovizualului.

30959 afișări
Imaginea articolului RCS&RDS şi UPC, somate de CNA din cauza posturilor TV pornografice

RCS&RDS şi UPC, somate de CNA din cauza posturilor TV pornografice (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, situaţia retransmisiei programelor pentru adulţi pe 78 de reţele de telecomunicaţii din România.

Membrii Consiliului au constatat că cinci societăţi - RCS&RDS SA, UPC România SA şi Focus Sat România SRL (parte a UPC), Digital Cable System (DCS), Canal S SRL şi Telecablu & Net SRL - au încălcat articolul 27, alineatul 2, literele a şi b din Codul de reglementare a conţinutului, potrivit căruia "Distribuitorii de servicii media audiovizuale pot retransmite serviciile de programe 18+ numai în intervalul orar 1.00 - 5.00, în următoarele situaţii: a) codat în cadrul unor pachete opţionale special dedicate adulţilor, în sistem analogic; b) restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, în sistem digital".

Conform aceluiaşi cod, "programe 18+" sunt "programe interzise minorilor, filme şi emisiuni pornografice al căror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalităţilor de satisfacere a dorinţelor sexuale sau programe în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare".

Membrii CNA au constatat că cele cinci societăţi de telecomunicaţii au difuzat posturi TV pentru adulţi toată ziua, deşi aveau obligaţia să transmită astfel de programe numai în intervalul orar 1.00 - 5.00.

În această situaţie se află RCS&RDS (27 de reţele în sistem digital - CATV/ cablu TV), UPC România (18 reţele - sistem digital, cablu TV), DCS (2 reţele - sistem digital, cablu TV), Canal S SRL (o reţea - sistem digital, cablu TV) şi Telecablu & Net SRL (o reţea - sistem digital, cablu TV).

Totodată, în această situaţie s-au aflat şi platformele digitale (DTH) - Digi TV, deţinută de RCS&RDS, dar şi FocusSat, deţinută de UPC România.

Narcisa Iorga, membru al CNA, a propus somarea publică a acestor societăţi, pentru încălcarea articolului 27, alineatul 2, literele a şi b din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, propunerea fiind adoptată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliului.

"Este o mare problemă. Aceste programe sunt transmise toată ziua. Ele pot fi retransmise numai între orele 1.00 -5.00, codate şi restricţionate", a spus Narcisa Iorga.

În cazul celorlalte societăţi de cablu şi DTH monitorizate, CNA nu a constatat încălcări ale legislaţiei audiovizualului în privinţa difuzării televiziunilor cu conţinut pornografic.

Tot la propunerea Narcisei Iorga, membrii CNA au decis ca peste circa două luni să monitorizeze din nou societăţile de cablu şi DTH în privinţa difuzării posturilor TV pentru adulţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici