Şase noi televiziuni, între care Investigation Discovery, lansate luni pe platforma Focus Sat a UPC

Televiziunile Investigation Discovery, Da Vinci Learning, Fashion TV, Auto Motor Sport, BlackBelt TV şi Bollywood TV s-au lansat, luni, pe platforma de satelit Focus Sat, deţinută de compania UPC România.

18707 afișări
Imaginea articolului Şase noi televiziuni, între care Investigation Discovery, lansate luni pe platforma Focus Sat a UPC

Şase noi televiziuni, între care Investigation Discovery, lansate luni pe platforma Focus Sat a UPC (Imagine: Mediafax Foto)

"Începând din 10 martie 2014, clienţii Focus Sat vor avea ocazia să se bucure de noi canale internaţionale, de la mărcile foarte cunoscute, precum Discovery, până la alte mărci nou apărute", se spune într-un anunţ postat pe site-ul focussat.ro.

Cele şase televiziuni nou introduse pe platforma Focus Sat în România sunt: Investigation Discovery, Da Vinci Learning, Fashion TV, Auto Motor Sport, BlackBelt TV şi Bollywood TV.

Aceste televiziuni au fost introduse începând din 10 martie pe platforma de satelit UPC Direct pe care compania UPC o deţine în Ungaria, dar şi pe platforma freeSAT, pe care UPC o operează în Republica Cehă şi Slovacia, după cum informează broadbandtvnews.com.

UPC România a anunţat în luna februarie că intenţionează să introducă şase noi televiziuni pe platforma sa Focus Sat.

UPC a făcut acest anunţ după ce, pe 6 februarie, a anunţat că platforma sa de satelit, Focus Sat, a suspendat temporar transmisia Antena 1, Antena Stars, Euforia, Gsp TV şi Antena 3, din cauza condiţiilor şi a costurilor inacceptabile impuse de Antena Group, grupul media spunând însă că solicitarea sa a fost una echilibrată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici