- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Scriitorul Frederic Beigbeder revine în România
Scriitorul francez Frederic Beigbeder revine în România pe 20 august şi va asista la spectacolul aniversar "Dragostea durează trei ani", ce are la bază un roman al său şi este regizat de Chris Simion, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii editurii Trei, care a publicat cărţile autorului.
Spectacolul, ajuns la 500 de reprezentaţii, se va juca pe 20 august, chiar de ziua regizoarei, în prezenţa lui Frederic Beigbeder, în La Muse - Teatrul de pe Lipscani, de la ora 18.00.
Scriitorul va face o vizită de patru zile la Bucureşti, până pe 23 august, însă nu va mai participa la alte evenimente în cadrul acesteia. Pe de altă parte, romanul său, "Dragostea durează trei ani" va fi lansat într-o nouă ediţie, cu săptămânalul Gazeta Sporturilor, pe 24 august.
Născut în 1965, într-o familie înstărită, Frederic Beigbeder şi-a început cariera la 24 de ani, după ce şi-a luat licenţa în marketing şi publicitate. Preocupările sale nu s-au limitat însă la aceste domenii. A făcut critică literară şi cronică de televiziune, a cunoscut succesul literar cu "199.000 lei" ("99 francs" sau "14,99 euros") şi a prezentat o emisiune TV.
Beigbeder a vizitat România de mai multe ori. În octombrie 2007, scriitorul a venit la Bucureşti pentru a lansa volumul "Iartă-mă!... Ajută-mă!..."/ "Au secours pardon", apărut la editura Pandora M, o continuare a aventurilor personajului Octave Parango, din romanul "199.000 lei".
Beigbeder a mai fost în România în mai 2006, pentru premiera spectacolului de teatru "Dragostea durează trei ani", în septembrie 2005, pentru a-şi lansa romanul "Egoistul romantic", şi în noiembrie 2004, cu ocazia Festivalului de Film BiFEST, când a vorbit despre experienţa sa în publicitate.
La editura Pandora M, parte a editurii Trei, au mai apărut de acelaşi autor "199.000 lei", "Dragostea durează trei ani", "Memoriile unui tânăr ţicnit", "Nuvele sub ecstasy", "Egoistul romantic".
Spectacolul "Dragostea durează trei ani", în regia lui Chris Simion, este o punere în scenă după romanul cu acelaşi titlu scris de Frederic Beigbeder. Din distribuţie fac parte Cristi Iacob (soţul părăsit), Ilinca Goia (soţia înşelată), Gabriela Iacob (amanta) şi Vitalie Bichir (prietenul tuturor).
Spectacolul de teatru se adresează unui public lipsit de inhibiţii şi prejudecăţi, aşa cum spune chiar regizoarea spectacolului, Chris Simion (absolventă UNATC). În urmă cu 11 ani, aceasta a înfiinţat, împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner, Compania de Teatru D'AYA, ce are ca principal scop promovarea teatrului contemporan şi a regiei moderne. Alături de "Dragostea durează trei ani", printre spectacolele regizate de Chris Simion se numără "Hell", "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" şi "Te iubesc, te iubesc".
-
Bătaie în Parlamentul ucrainean din cauza unui proiect de lege privind statutul limbii ruse. Cel puţin un deputat a ajuns la spital
Externe astăzi, 00:05
Cel puţin un deputat a fost transportat la spital în urma violenţelor din Parlamentul ucrainean dintre câteva zeci de deputaţi pro-putere şi din opoziţie cauzate de un proiect de lege privind statutul limbii ruse în ţară, a constatat un jurnalist AFP. citeşte tot
-
Reabilitarea termică a clădirilor de locuit va putea fi finanţată cu fonduri UE
Social ieri, 21:12
Creşterea performanţei energetice a clădirilor va putea fi finanţată cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmând să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990. citeşte tot





cartea "dragostea dureaza 3 ani" este scrisa de frederic beigbeder!!!!!