"Tradiţia de-acasă cu bani munciţi în străinătate se ţine", duminică, la "România, te iubesc!" - FOTO

Un reportaj despre oamenii din Ţara Oaşului, care încearcă să respecte tradiţiile, însă merg în străinătate pentru a avea bani să supravieţuiască, va fi prezentat de Anca Nastasi duminică, în emisiunea "România, te iubesc!", informează Pro TV.

426 afișări
Imaginea articolului "Tradiţia de-acasă cu bani munciţi în străinătate se ţine", duminică, la "România, te iubesc!" - FOTO

"Tradiţia de-acasă cu bani munciţi în străinătate se ţine", duminică, la "România, te iubesc! "

"În nord, unde se pune harta-n cui, în Ţara Oaşului, am intrat în casele şi-n sufletul oşenilor emigranţi, care s-au întors de prin Anglia, Irlanda, Italia, Spania, Austria, Franţa ca să facă nunţi mândre, după tradiţia populară", povesteşte Anca Nastasi, cea care invită telespectatorii să petreacă alături de ea la o nuntă tradiţională, în cadrul ediţiei de duminică a emisiunii "România, te iubesc!".

Nu puţini sunt cei care muncesc pe brânci în străinătate pentru a-şi construi în ţară o casă şi pentru a face o nuntă cu care să rupă gura târgului. "Aceşti oameni sunt ancoraţi cu sufletul în ţara lor, dar îşi clădesc viaţa în străinătate, iar întoarcerea acasă rămâne o iluzie, construiesc case uriaşe în care n-o să stea nimeni niciodată", povesteşte Anca Nastasi.

"Sunt pălmaşi, dar când vin acasă se fălesc cu maşini, case, straie şi de aceea şi fac nunţi cum în România, doar bancherii îşi permit", mai spune corespondentul Ştirilor Pro TV. "Care-i bogăţia la românii aceştia, banul sau tradiţia? Vă invit să descoperiţi duminică, la 'România, te iubesc!'", spune Anca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici