Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Xerox se alătură campaniei "De ce iubesc România"

Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Xerox, Inga Media, Indoor Media, Phoenix Media şi Kepi Consult s-au alăturat acţiunii de distribuire a afişelor campaniei "De ce iubesc România", lansată simultan de Mediafax, Pro TV, Gândul, ProSport, Sport.ro, Ziarul Financiar.

418 afișări
Imaginea articolului Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Xerox se alătură campaniei "De ce iubesc România"

Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Xerox se alătură campaniei "De ce iubesc România"

Prin intermediul campaniei, românii sunt îndemnaţi să spună celor din jur, acasă şi în ţările în care locuiesc acum, ce anume îi face mândri de ţara lor.

Afişele au fost realizate de echipa Graffiti BBDO formată din Mihai Gongu, Creative Director şi copywriter, şi Adi Ghita, Art Director.

Astfel, Vodafone şi BRD Groupe Societe Generale vin în întâmpinarea acestei iniţiative şi îi încurajează pe angajaţii din toată ţara ca, în perioada 1- 4 decembrie, să posteze afişele "De ce iubesc România" în toate magazinele şi sucursalele celor două companii.

Xerox se alătură campaniei prin printarea afişelor pe care redactorii Gândul, alături de angajaţii Graffiti BBDO, le vor împărţi în Bucuresti, de 1 decembrie.

De asemenea, afişele "De ce iubesc România", în format animat, vor apărea atât în reţelele Indoor Media şi Inga Media, cât şi pe panourile publicitare video outdoor (TV screen) deţinute de Inga Media şi Phoenix Media.

Până în prezent, la patru zile de la începerea campaniei, mai mult de 17.000 de utilizatori au descărcat afişele de pe site-ul www.deceiubescromania.ro.

Peste 3.000 de utilizatori au dat "like" şi au comentat pe www.facebook.com/deceiubescromania.

S-au înregistrat sute de mesaje pe cabina Pro TV virtuală de pe www.protv.ro. Mii de români şi-au schimbat profilul de pe Facebook cu aplicaţia creată de Pro TV, printre care se numără vedetele Loredana, Andra şi Cătălin Măruţă, Alexandra Stan şi Inna.

Distribuţia afişelor şi mesajelor în România va contribui şi la viralizarea lor către românii din străinătate, care sunt invitaţi de 1 decembrie să descarce afişele de pe www.deceiubescromania.ro, să le printeze acasă şi să le afişeze într-un loc vizibil, unde este permis afişajul. Tot ei sunt încurajaţi să se fotografieze sau să se filmeze cu afişul şi să încarce imaginile pe site-ul campaniei, pentru a da un exemplu şi curaj şi altora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici