Air Bucharest Transport Aerian, un nou operator pe piaţa transportului aerian

Proprietarii agenţiilor de turism Kusadasi şi Fibula Air Travel, soţii Yapici, îşi extind afacerile înfiinţând o firmă de transport aerian de pasageri, în urma unei investiţii de circa şase milioane de euro.

3683 afișări
Imaginea articolului Air Bucharest Transport Aerian, un nou operator pe piaţa transportului aerian

Air Bucharest Transport Aerian, un nou operator pe piaţa transportului aerian (Imagine: Mediafax Foto)

"Am înfiinţat Air Bucharest Transport Aerian printr-o investiţie de aproape şase milioane de euro. Încă nu am stabilit pe ce rute vom opera, cert este că vom zbura de pe Aeroportul Băneasa", a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, proprietarul operatorului de transport, Hasan Yapici.

Compania va opera din luna martie a anului viitor cu două aeronave de pasageri închiriate de la o firmă din Noua Zeelandă.

"Pentru început vom folosi două avioane cu o capacitate de 148 de persoane pe care le închiriem din Noua Zeelandă. Dacă cererea va fi mare, pe viitor, am putea închiria mai multe avioane, însă momentan este prematur să spun şi câţi pasageri vom transporta în primul an de activitate", a spus Yapici.

Air Bucharest Transport Aerian a fost înfiinţată de Hasan Yapici şi Oana Yapici, care mai deţin firmele de turism Kusadasi şi Fibula Air Travel.

Firmele de turism colaborează cu operatorul aerian low cost Blue Air pentru transportul pasagerilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea Sibiu şi Timişoara spre Turcia şi Grecia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici