Ambasadorul Franţei în România: Fără o administraţie locală puternică nu se pot folosi bine fondurile europene

Ambasadorul Franţei în România, Francois Saint-Paul, consideră că o provocare pentru zonele rurale este mobilizarea fondurilor europene care trebuie să servească dezvoltării, susţinând că dezvoltarea rurală şi o utilizare eficientă a fondurilor europene nu se pot face fără o administraţie puternică.

376 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul Franţei în România: Fără o administraţie locală puternică nu se pot folosi bine fondurile europene

Ambasadorul Franţei în România: Fără o administraţie locală puternică nu se pot folosi bine fondurile europene (Imagine: Razvan Lupica/ Mediafax Foto)

Francois Saint-Paul a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la manifestarea "Întâlnirile europene din Transilvania”, desfăşurată la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), că întărirea capacităţii administrative trebuie să rămână o prioritate pentru dezvoltarea competenţelor agenţiilor locale direct responsabile de implementarea politicilor publice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Una dintre provocările pentru zonele rurale din România este mobilizarea fondurilor structurale care trebuie să servească direct dezvoltării, nu numai a infrastructurii, dar şi a sectoarelor economice şi serviciilor. Colaborarea cu agenţiile de dezvoltare regională este primordială. Dezvoltarea rurală şi o mai bună utilizare a fondurilor europene nu vor putea fi asigurate fără a avea o administraţie publică puternică, profesionistă şi eficientă la nivel local. Acesta este motivul pentru care cred că întărirea capacităţii administrative trebuie să rămână o prioritate pentru dezvoltarea competenţelor agenţiilor locale direct responsabile de implementarea politicilor publice”, a spus Saint-Paul.

Potrivit acestuia, ruralitatea este o temă care regrupează politici mult mai largi decât agricultura şi care ridică întrebări despre politicile publice şi măsurile de amenajare a teritoriului.

"Care sunt consecinţele asupra mediului, peisajului, vieţii, ce politici structurale trebuie implementate, cum trebuie regândită structura industrială şi economică, cum se garantează servicii de calitate, cum să convingem populaţia din zonele rurale să nu plece în altă parte oferindu-i condiţii mai bune de viaţă? Sunt întrebări la care ţările europene trebuie să răspundă şi care presupun alegeri pe care societatea trebuie să le facă”, a adăugat diplomatul francez.

Francois Saint-Paul a afirmat că zonele rurale reprezintă un izvor de creştere şi dezvoltare, dar autorităţile trebuie să ştie cum să le cultive şi să le pună în valoare "prin proiecte inovatoare care să genereze noi locuri de muncă”.

"Evoluţia agriculturii în România va fi extrem de rapidă în anii următori, şi în Franţa a fost la fel, asta se întâmpla în anii ’30 când 50 la sută din populaţie trăia la oraş şi 50 la sută la ţară. Evoluţia populaţiei rurale va constitui o problemă importantă şi nu va putea exista o lume rurală corectă decât dacă abordăm diversificarea activităţilor din mediul rural, mobilizarea fondurilor structurale, folosirea corectă a acestora fiind esenţială. Statul român se bazează pe administraţiile locale care vor avea un rol esenţial. În Franţa avem aceeaşi problemă, mutaţia lumii rurale nu s-a încheiat, este un proces permanent care depinde de dezvoltarea unor noi activităţi economice”, a spus ambasadorul Franţei.

La eveniment au mai participat rectorul USAMV, Doru Pamfil, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, subprefectul Dan Codrean.

"Întâlnirile europene din Transilvania” au ca temă "Ruralitate şi inovaţii”, manifestarea urmând să continue joi la Târgu Mureş şi vineri la Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici