Analiştii economiei anticipează 5% inflaţie în următoarele 12 luni şi un curs de peste 5 lei/euro

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,01%, iar pentru cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanţii la sondajul CFA România prevăd o depreciere a leului la o valoare medie de 5,0547 lei.

364 afișări
Imaginea articolului Analiştii economiei anticipează 5% inflaţie în următoarele 12 luni şi un curs de peste 5 lei/euro

Analiştii economiei anticipează 5% inflaţie în următoarele 12 luni şi un curs de peste 5 lei/euro

„Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut puternic în luna septembrie. Consistente cu această evoluţie sunt şi anticipatiile de decelerare a economiei. De asemenea, în contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipatiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni s-au majorat”, spune Adrian Codirlasu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, (faţă de aceeaşi luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte). Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului.

În privinţa cursului de schimb, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9985 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0547 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului EUR/RON pentru un orizont de 12 luni este 4.9400.

Valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat pentru anul 2021este 7,1%; iar pentru creşterea în termeni reali a PIB în anul 2021 valoarea medie a anticipaţiilor este +6,6%.

Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.

În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru
asigurarea respectării lor. Conform răspunsurilor participanţilor, principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficientă informaţiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna septembrie 2021 aratî că 55% din participanţii la sondaj anticipează că impactul economic al coronavirusului va dura până în trimestrul IV al anului 2022.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici