Video Băsescu: În mod cert nimeni nu are în vedere o creştere a taxării pe bănci - VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, într-o dezbatere organizată de "Ziarul Financiar", că autorităţile nu au în vedere o creştere a taxării pe bănci.

111 afișări

"Dacă Guvernul şi-ar fi pus problema taxării băncilor, o făcea când era în cea mai dificilă situaţie. Dacă nu a făcut-o atunci, fiţi sigur că nu o va face nimic acum. Am discutat cu premierul, cu ministrul de Finanţe, niciodată nu au luat în calcul venituri realizate prin taxarea suplimentară a băncilor", a spus Băsescu, întrebat dacă urmează să fie implementată această măsură.

El a mai spus că nu se va lua această măsură "atâta timp cât (băncile - n.r) fac eforturi de ieftinire a creditelor".

De asemenea, şeful statului a mai spus că speră ca "măcar acum, când să încearcă relansarea economică, băncile să nu se repeadă să încerce să-şi recupereze toată pierderea prin creditele neperformanete".

"Lăsaţi-o şi dumneavoastră aşa, vreo 15 ani", a continuat, râzând, Băsescu.

"Ca o concluzie, în mod cert, nu are nimeni sau nicio instituţie care ar putea să decidă - Guvern, Parlament, nu are în vedere o creştere a taxării pe bănci", a conchis Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici