Boc: Guvernul României este deschis comunicării tuturor informaţiilor către Comisia Europeană

Premierul Emil Boc a declarat vineri, referitor la afirmaţiile vicepreşedintelui CE, Joaquin Almunia, legate de contractele Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galaţi şi Alro Slatina, că Guvernul României este deschis comunicării tuturor informaţiilor către CE pentru a rezolva toate aspectele ridicate.

114 afișări
Imaginea articolului Boc: Guvernul României este deschis comunicării tuturor informaţiilor către Comisia Europeană

Emil Boc (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

Întrebat vineri cum comentează declaraţiile vicepreşedintelui CE, Joaquin Almunia, potrivit cărora Comisia Europeană analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galaţi şi Alro Slatina, dar şi cu unii distribuitori de energie cu amănuntul, pe motiv că acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pieţei, Boc a afirmat, pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele-Apahida, că Almunia a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Concurenţei.

"Guvernul României este deschis comunicării tuturor informaţiilor către CE pentru a rezolva toate aspectele pe care CE le-a ridicat şi le ridică. Comisarul Almunia a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Concurenţei şi a subliniat faptul că există deschidere totală din partea Guvernului României de a prezenta toate datele necesare conform legii în vigoare. Vom vedea care va fi rezultatul analizei", a spus Emil Boc.

Comisia Europeană (CE) analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galaţi şi Alro Slatina, dar şi cu unii distribuitori de energie cu amănuntul, pe motiv că acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pieţei, a declarat vineri Joaquin Almunia, vicepreşedinte al CE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici