Când începe construcţia noului terminal la Aeroportul Otopeni

Directorul CNAB, Alexandru Ivan a declarat joi că anul viitor vor începe lucrările la un nou terminal iar investiţia va fi susţinută atât din fonduri proprii cât şi din alt surse.

533 afișări
Imaginea articolului Când începe construcţia noului terminal la Aeroportul Otopeni

Anul viitor începe construcţia noului terminal la Aeroportul Otopeni

„Sperăm ca până la sfârşitul acestui an să terminăm procedura de expropriere, urmând ca la începutul anului următor să ieşim în procedură de licitaţie cu construirea noului terminal. O parte vor fi fonduri proprii, o parte vor fi fonduri atrase”, a declarat Alexandru Ivan.

Construirea acestui terminal a fost anunţată încă din iunie de directorul CNAB, lucrările având scopul de extindere a aeroportului, pentru a face faţă numărului de 15 milioane de pasageri care sunt preconizaţi pentru anul acesta.

Proiectul de dezvoltare a fost lansat în anii `90 pentru două noi terminale, de 18.000 de metri pătraţi şi 26.000 de mp de căi de rulare. Proiectul dublează practic aeroportul şi are o valoare de 800 de milioane de euro, sumă asigurată din bugetul propriu al companiei, a spus directorul, în luna iunie a acestui an.

Vorbind despre alte proiecte aflate în lucru la aeroport, Alexandru Ivan a mai anunţat că au mai fost deschise 4 noi ghişee, iar până la finalul lui 2019 numărul ghişeelor disponibile pentru pasageri va fi de 38.

„În primul rând, până la sfârşitul anului, un proiect realizabil este mărirea capacităţii ghişeelor de la sosiri, de la 24 câte avem în prezent, la un număr de 38 de ghişee”, a anunţat directorul CNAB.

De asemenea, acesta a adăugat că au fost date spre utilizare încă 4 poziţii de parcare pentru aeronave. „S-a făcut deja o reorganizare a locurilor de parcare şi am suplimentat cu 4 poziţii de parcare”, a explicat Alexandru Ivan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici