- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CE şi FMI vor procesa rapid cererea de activare a ajutorului pentru Grecia
Comisia Europeană va procesa rapid cererea Greciei de activare a mecanismului de sprijin financiar stabilit de membrii Uniunii Europene (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit unui purtător de cuvânt al CE, iar FMI a anunţat că va acţiona într-o manieră similară.
CE şi FMI vor procesa rapid cererea de activare a ajutorului pentru Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Totul va fi procesat rapid şi eficient. Nu anticipăm vreun obstacol. Situaţia a fost deja evaluată de membrii Eurogroup", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru Afaceri Economice, Amadeu Altafaj.
El a menţionat că CE trebuie să emită un aviz asupra necesităţii activării programului de ajutor, după discuţii cu Banca Centrală Europeană. Activarea propriu-zisă a mecanismului va trebui decisă, însă, de Eurogroup.
Guvernul Germaniei, statul care va avea cea mai mare contribuţie la ajutorul destinat Greciei, a arătat că este pregătit să adopte imediat o poziţie favorabilă statului elen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Statele Unite cer Qatarului să expulzeze conducerea politică a Hamas, dacă refuză încetarea focului
-
Mesajul socialiştilor europeni faţă de conservatorii Ursulei von der Leyen: Nu lucraţi cu extrema dreaptă
-
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
Fondul Monetar Internaţional a anunţat la rândul său că va răspunde rapid solicităţii Greciei pentru ajutorul de urgenţă.
"Am primit cererea de ajutor a Greciei. Am colaborat timp de mai multe săptămâni cu partea elenă, discutând ajutorul tehnic, şi avem o delegaţie la faţa locului care lucrează cu autorităţile de la Atena şi reprezentanţii UE", a arătat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn.
Premierul grec, George Papandreou, a cerut vineri activarea mecanismului de ajutor în valoare de 45 de miliarde de euro stabilit de UE şi FMI, subliniind că această măsură reprezintă o necesitate naţională.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:40
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Macron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii / Rusia acuză Marea Britanie de „implicare directă din ce în ce mai mare” în război
-
ieri, 21:50
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman