Cel mai mare proiect de infrastructură din Galaţi: centura oraşului, cu pod hobanat „înalt cât un bloc de 20 de etaje”

  • Au început lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură din oraşul Galaţi.
  • Este vorba despre centura municipiului, care se construieşte cu fonduri europene.
  • La final, şoseaua va avea două benzi pe sens şi un pod hobanat, unic în regiunea de sud-est a ţării.
3309 afișări
Imaginea articolului Cel mai mare proiect de infrastructură din Galaţi: centura oraşului, cu pod hobanat „înalt cât un bloc de 20 de etaje”

Sursa FOTO: YouTube Ovidiu Amalinei

Miercuri au început lucrările la centura municipiului Galaţi, cel mai mare proiect de infrastructură din oraş. Investiţia, în valoare de 40 de milioane de euro, este realizată de Consiliul Judeţean Galaţi, cu ajutorul fondurilor europene. Până în prezent constructorul a lucrat la fundaţia podului hobanat, iar miercuri au început lucrările la viitoarea şosea.

„Se fac operaţiuni pe mai multe tronsoane. Din păcate, pentru a putea realiza aceste lucrări, pe anumite porţiuni de drum traficul a fost restricţionat. Modernizăm tronsonul dintre bulevardul Brăilei şi viaductul Sidex, lărgim carosabilul la patru benzi pe segmentul dintre viaductul Sidex şi bulevardul George Coşbuc şi modernizarea tronsonului dintre strada Traian/DN26 şi strada Calea Prutului/DN2B. Reabilităm trotuarele, se amenajează o pista pentru biciclişti pe o lungime de 6,5 kilometri, vor fi reabilitate toate podeţele de pe traseul drumului şi va fi modernizată reţeaua de colectare a apelor pluviale. Lucrările se desfăşoară pe o lungime de aproape 11 kilometri”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Unul dintre elementele centurii este podul hobanat.

„Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari, fără rampele de acces, şi o lăţime de 19 metri. Acesta va avea patru benzi de circulaţie, pistă de biciclete şi trotuare. Cu tot cu fundaţie va fi înalt cât un bloc cu cel puţin 20 de etaje”, a explicat Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Galaţi.

Pentru realizarea centurii vor fi făcute exproprieri şi vor fi demolate zeci de case şi sedii de societăţi comerciale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici