Cine este în spatele firmei care urma să preia Cupru Min

Firma canadiană Valhalla Resources, ai cărei reprezentanţi au fost numiţi la conducerea Roman Copper, are active de 4,8 milioane dolari canadieni şi nu înregistrează venituri operaţionale, fiind deţinută de McLeod Williams Capital, cu activităţi în finanţarea şi managementul proiectelor miniere.

1366 afișări
Imaginea articolului Cine este în spatele firmei care urma să preia Cupru Min

Cupru Min (Imagine: Shutterstock)

În raportările financiare ale Valhalla sunt incluse inclusiv cheltuielile cu transportul, cazarea şi masa.

Potrivit informaţiilor afişate pe site-ul bursei de la Toronto, acţiunile Valhalla au fost suspendate de la tranzacţionare la 26 martie, data la care a avut loc licitaţia pentru privatizarea Cupru Min. Într-un anunţ transmis două zile mai târziu, compania notează că acţiunile rămân în continuare suspendate, deoarece Valhalla se pregăteşte să achiziţioneze un proiect minier important.

Anunţurile de la bursă nu fac referiri la Cupru Min sau la România, însă firma are ca obiect de activitate explorarea minieră în România şi Turcia.

Roman Copper Corp. (Roman Copper) a fost înfiinţată în noiembrie 2011 la Toronto de către banca de investiţii Bayfront Capital Partners, pentru a participa la licitaţia cu strigare pentru privatizarea Cupru Min Abrud, cel mai mare producător de cupru din România.

Roman Copper a câştigat la 26 martie licitaţia pentru Cupru Min la un preţ de 200,77 milioane de euro, de 3,5 ori mai mare faţă de preţul de pornire, de 57,3 milioane euro.

Acordul de vânzare nu a fost însă semnat, iar încheierea tranzacţiei este pusă sub semnul întrebării de unele neînţelegeri apărute între partea română şi firma canadiană. Din ultimele declaraţii oficiale ale reprezentanţilor Guvernului român reiese că tranzacţia nu se mai poate încheia, iar procedura de licitaţie va fi reluată.

Michael Williams, Joel Hayes şi Stacy Quinney, directori în cadrul Valhalla, au fost numiţi la conducerea Roman Copper, potrivit unui anunţ transmis marţi de compania din Toronto.

Williams este cofondator la firma canadiană McLeod Williams Capital (McLeod Williams), alături de Robert McLeod, care ocupă de asemenea un post de director în board-ul Valhalla.

Hayes şi Quinney fac afaceri în România de peste un deceniu şi s-au asociat recent cu fosta echipă de la Underworld Resources, formată din Williams, McLeod şi Adrian Fleming - CEO şi membru în boardul director al Valhalla - pentru a identifica şi dezvolta oportunităţi de investiţii miniere în România şi Turcia. Underworld, cu activităţi de explorare în nord-vestul Americii de Nord, a fost preluată în martie 2010 de grupul minier canadian Kinross Gold Corp. pentru 138 milioane de dolari.

Hayes este prezentat pe site-ul Valhalla ca având o experienţă de peste 15 ani în domeniul investiţiilor şi pieţelor de capital din Europa Centrală şi de Est. Înainte de Valhalla, Hayes a fost vicepreşedinte şi director executiv de investiţii la Romanian-American Enterprise Fund (1995-2002), dar şi director şi preşedinte al Policolor SA (1997-2006) şi director general al Frontline Investment Managers (2003-2007).

Quinney locuieşte în Bucureşti din 1996 şi are experienţă în afaceri şi proiecte pe pieţe emergente, ocupându-se din 2003 în principal de sectorul minier, iniţial drept consultant pentru companii americane şi canadiene listate la bursă.

Hayes şi Quinney vorbesc fluent limba română, potrivit site-ului Valhalla.

Williams este descris, pe site-ul companiei, drept o persoană cu numeroase contacte în rândul investitorilor instituţionali şi retail, precum şi în sectorul bancar.

McLeod Williams Capital se prezintă drept o firmă de capital de risc specializată în structurarea, finanţarea şi administrarea de companii miniere de explorare aflate la început de activitate, în vederea sprijinirii proiectelor lor până în faza de dezvoltare, potrivit site-ului companiei canadiene.

Din echipa McLeod Williams fac parte mai mulţi geologi, dar şi tehnicieni şi alţi specialişti, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei.

McLeod Williams Capital (McLeod Williams) nu este listată la bursă, însă companiile din portofoliul grupului sunt tranzacţionate la bursa de la Toronto.

Astfel, McLeod Williams deţine companii de explorare minieră în Alaska - Full Metal Minerals, simbol FMM la bursa de la Toronto şi Full Metal Zinc, indicativ FZ - Carolina de Nord (SUA) şi Mexic (Revolution Resources, RV), Ontario de Nord-Vest, Canada (Entourage Metals, EMT), Krasnoyarsk, Siberia de Vest, Rusia (White Bear Resources, WBR), respectiv România şi Turcia, prin Valhalla Resources, listată la Toronto cu indicativul VH.

Astfel, Valhalla este unul dintre vehiculele McLeod Williams Capital, vizând oportunităţi de explorare minieră în România şi Turcia.

Compania are active totale de 4,8 milioane de dolari canadieni (3,6 milioane euro), potrivit raportului financiar pentru perioada aprilie - decembrie 2011.

În România, Valhalla explorează la Dealul Bratosin (judeţele Hunedoara şi Arad) prin intermediul companiei Transylvania Minerals SRL, controlată prin Valhalla Cipru. La explorarea perimetrului a participat şi gigantul Barrick Gold, în parteneriat cu Valhalla.

Potrivit raportului financiar, compania canadiană avea la sfârşitul anului trecut active de 4,79 milioane dolari canadieni (aproximativ 3,6 milioane euro). Valhalla a înregistrat în perioada aprilie - decembrie 2011, primele nouă luni ale anului fiscal 2011-2012, pierderi de 1,33 milioane dolari canadieni (un milion de euro), în care sunt incluse cheltuieli de circa 85.000 dolari canadieni cu transport, cazare şi masă.

La sfârşitul anului trecut, compania raporta un "deficit" de 7,17 milioane dolari canadieni (5,4 milioane euro).

Valhalla Resources avea totodată lichidităţi de 3 milioane dolari canadieni (2,2 milioane euro), faţă de 474.277 dolari canadieni la finele anului 2010, şi capital de lucru de 2,32 milioane dolari canadieni.

"Compania nu are venituri operaţionale şi a înregistrat o pierdere de 1,33 milioane dolari canadieni în cele nouă luni încheiate la 31 decembrie 2011 (...) Capacitatea companiei de a-şi derula afacerile planificate depinde de posibilitatea de a obţine finanţare adecvată de la creditori, acţionari şi alţi investitori", se spune în raport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici