Circa 550 de locuinţe de lux vor fi finalizate în doi ani în zona de nord a Bucureştiului

Circa 550 de apartamente premium erau în construcţie la finalul anului trecut, în zona de nord a Bucureştiului, şi vor fi finalizate în următorii doi ani, numărul locuinţelor de lux livrate fiind mai mare cu 175% comparativ cu 2014-2015, potrivit DTZ Echinox.

586 afișări
Imaginea articolului Circa 550 de locuinţe de lux vor fi finalizate în doi ani în zona de nord a Bucureştiului

Circa 550 de locuinţe de lux vor fi finalizate în doi ani în zona de nord a Bucureştiului (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Foto)

"În perioada 2014 – 2015 numărul apartamentelor rezidenţiale premium livrate în zona de Nord a Capitalei este de circa 200 de unităţi. Cele mai multe apartamente au fost livrate în zona Floreasca-32% din totalul unităţilor finalizate, urmată de zona Herăstrău, cu 25%. Proiectele aflate în construcţie la finalul 2015 relevă faptul că, în următorii doi ani, aproximativ 550 de apartamente premium vor fi livrate în partea de Nord a oraşului. În comparaţie cu numărul unităţilor livrate în perioada 2014 - 2015, creşterea este de 175%", arată compania, într-un comunicat.

Cele mai active zone din punct de vedere al construcţiei de apartamente premium sunt Herăstrău, Aviaţiei şi Floreasca. Locaţiile care înregistrează o activitate scăzută de dezvoltare sunt Dorobanţi, Aviatorilor şi Kiseleff. În aceste zone disponibilitatea terenurilor este limitată, iar multe clădiri sunt monumente istorice.

Per ansamblu, în Dorobanţi, Aviatorilor şi Kiseleff numărul total de apartamente premium programate a fi finalizate în 2016 - 2017 reprezintă doar 9% din stocul total de unităţi programate pentru livrare în această perioadă.

La finalul 2015 cele mai multe apartamente premium disponibile pentru vânzare sunt localizate în proiecte care urmează să fie finalizate în 2016.

Preţurile medii de vânzare în proiecte rezidenţiale variază de la 1.800 euro/mp construit (+ TVA) în Aviaţiei la 1.900-2.000 euro în Floreasca, Herăstrău şi Aviatorilor, 3.000 de euro în Kiseleff şi Dorobanţi, până la 3.500 euro în Primăverii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici