Concordia: "Este posibil să ne confruntăm cu o recesiune"

Prognoza de creştere economică pentru România în 2022 era de 4,2% iniţial, însă, pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina, economia se poate aştepta la o recesiune sau, într-un caz fericit, la o creştere economică mult mai redusă, spune Radu Burnete, directorul executiv al patronatului Concordia.

3924 afișări
Imaginea articolului Concordia: "Este posibil să ne confruntăm cu o recesiune"

Concordia: "Este posibil să ne confruntăm cu o recesiune"

„Consumul a frânat brusc, asta este ceea ne spun membrii noştri din marile reţele de retail nonalimentar sau din industria hotelieră. Este de altfel ceea ce auzim şi de la alte confederaţii din Europa. Am pornit anul cu o prognoză de 4,2% creştere economică, dar în clipa de faţă trebuie să fim conştienţi că e posibil să ne confruntăm cu o recesiune sau într-un caz bun cu o creştere mult mai mică”, spune Radu Burnete. Concordia este organizaţia patronală care reprezintă cele mai mari companii din România.

În urma unei analize la care au participat membrii organizaţiei şi economişti, confederaţia a transmis guvernului o listă a provocărilor interne şi pe plan european (evoluţia conumului, inflaţia, sectoarele cele mai afectate de război, deficitul de competitivitate al businessului românesc, nevoia de investiţii publice). „Trebuie accelerate toate axele şi liniile din PNRR, Fondul de Tranziţie Justă şi cadrul multianual 2021-2027 astfel încât să aibă prioritate investiţiile în energie regenerabilă şi eficienţă energetică. Fondurile europene acoperă multe fronturi importante, dar acesta a devenit vital.“

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici