Constantin: Evaziunea fiscală la carne este de 30-40% din piaţă

Evaziunea fiscală la carne este de 30-40% din piaţă, în scădere de la peste 50% în urmă cu doi ani, iar marfa care ajunge în depozite fără documente este greu de controlat de autorităţile sanitar-veterinare, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

398 afișări
Imaginea articolului Constantin: Evaziunea fiscală la carne este de 30-40% din piaţă

Constantin: Evaziunea fiscală la carne este de 30-40% din piaţă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Evaziunea fiscală pe zona de carne, pe zona de importuri, s-a redus în ultimul timp. Aveam un procent de peste 50% în anul 2012, iar acum este de 30-40%, dar încă foarte ridicat. Este un semn însă că instituţiile care se ocupă îi fac datoria", a afirmat el.

Ministrul a adăugat că atunci când se vorbeşte despre evaziune fiscală şi despre marfa care intră în ţară sau care ajunge în anumite depozite fără documente, partea de control sanitar-veterinar este mult mai uşor de evitat de către cei care fac evaziune.

El spune că soluţiile ca alimente alterate să nu mai ajungă în rafturi sunt întărirea controalelor şi combaterea evaziunii fiscale.

"Faptul că astăzi am văzut o reţea întreagă scoasă la suprafaţă nu reprezintă decât un rezultat al faptului că autorităţile îşi fac datoria", a mai spus Constantin.

Anchetatorii fac percheziţii, miercuri, la peste 100 de adrese din Capitală şi din mai multe judeţe, în cazul unei reţele ai cărei membri sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce ar fi livrat în magazine tone de produse din carne alterată.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile, făcute de procurorii DIICOT, vizează membrii unei grupări organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi punere în circulaţie de produse alterate.
Conform surselor citate, gruparea infracţională ar fi produs, în acest fel, un prejudiciu de aproximativ 15 milioane de euro.

Angajaţi de la Direcţia Vămilor şi Protecţia Consumatorilor sunt suspectaţi că au sprijinit gruparea infracţională, au precizat sursele citate.

Acestea au mai arătat că membrii grupării aduceau din ţări ale Uniunii Europene carne pe care o puneau în vânzare în magazine din România fără să declare cantităţile. În cazul în care carnea depăşea termenul de valabilitate, aceasta era procesată şi transfomată în diverse produse care, de asemenea, ajungeau la vânzare în magazine.

Percheziţiile au loc în Capitală şi în mai multe judeţe, între care Ialomiţa, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Cluj, Bihor, Arad, Neamţ, Satu Mare, Braşov şi Constanţa.

În urma percheziţiilor, persoanele suspectate în acest caz vor fi duse pentru audieri la sediul DIICOT Central.

Constantin a declarat miercuri, întrebat despre gruparea care ar fi comercializat produse din carne alterată, că s-au identificat unele cantităţi, care s-ar putea să provină din zona de evaziune fiscală, precizând că este puţin probabil ca marfa să fi ajuns la vânzare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici