Curtea de Apel Bucureşti a anulat numirea companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea. Decizia este irevocabilă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP.

971 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel Bucureşti a anulat numirea companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea. Decizia este irevocabilă

CAB a anulat numirea companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

În 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Fondului Proprietatea prin care, în data de 6 septembrie 2010 fusese modificat actul constitutiv şi era numit administrator unic "Franklin Templeton Investment Management Limited Marea Britanie Sucursală din Bucureşti".

Fondul Proprietatea a contestat decizia cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul unui litigiu cu avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, marţi, recursul Fondului Proprietatea, menţinând astfel decizia din decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Administratorul Fondului Proprietatea arăta că hotărârea Tribunalului Bucureşti de anulare a deciziilor AGA din 2010 de la Fondul Proprietatea, printre care numirea Franklin Templeton ca administrator al FP, nu are "impact material asupra Fondului", având în vedere deciziile acţionarilor din cele mai recente adunări.

"În esenţă, cererea reprezintă un argument tehnic cu privire la formalităţile administrative necesare pentru convocarea Adunării Generale a Acţionarilor din 6 septembrie 2010 de către administratorii anteriori ai Fondului. Având în vedere hotărârile separate aprobate în cele mai recente adunări ale acţionarilor, administratorul Fondului nu consideră decizia Tribunalului ca având impact material asupra Fondului", se preciza într-un comunicat al Fondului Proprietatea (FP) transmis în decembrie 2011 Bursei de Valori Bucureşti.

În octombrie 2010, avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat în instanţă o parte dintre deciziile AGA de la Fondul Proprietatea, prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal de 30 de zile înainte de AGA.

În 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis, în parte cererea reclamantei. Instanţa a dispus anularea hotărârilor prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al FP, prin schimbarea sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor.

Totodată, Tribunalul a decis şi anularea hotărârii prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator al FP, precum şi a deciziilor acţionarilor de revocare a Directoratului şi de alegere a membrilor Comitetului Reprezentanţilor.

Prin decizia 1 a AGA din 6 septembrie 2010 de la Fondul Proprietatea, acţionarii au aprobat modificarea actului constitutiv al FP, prin schimbarea sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor.

Prin decizia Tribunalului Bucureşti, Fondul Proprietatea revine la vechiul statut, iar administrator al societăţii este din nou Ionuţ Popescu, afirmau surse din magistratură.

Sfîrăială a contestat şi hotărârea acţionarilor privind listarea Fondului la BVB, însă tribunalul a respins acţiunea avocatei.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

La finalul lunii noiembrie 2011, investitorii străini controlau 49,04% din capitalul social subscris al Fondului, acţionarii români aveau 46,77% din titluri, iar Ministerul Finanţelor Publice mai deţinea 4,19%.

Un pachet de 2,66% din acţiuni este indisponibilizat pentru că statul a subscris titlurile respective, însă nu a participat cu titluri la alte companii în schimbul acţiunilor subscrise. Astfel, statul mai poate acorda despăgubiri doar în cuatum de 1,53% din acţiunile FP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici